Latifundiarul din Pipera a achiziţionat 120.000 de pastile din Rusia, despre care spune că sunt antidot pentru coronavirus. „Am plătit 120.000 de pastile de antidot din Rusia și nu le puteam primi dacă nu primeam aprobarea de la minister. Acum am primit aprobarea. Pastilele vin din Rusia, le-am plătit, trebuie să ajungă 120.000 de pastile de antidot. Un medicament. Le-am plătit.
Acest medicament nu este acreditat de Uniunea Europeană, dar poate fi adus. Eu fac totul gratuit. Am luat medicamentul și îl dau gratuit la Matei Balș. Ei distribuie mai departe unde e nevoie. Cu toată averea mea eu vreau să ajut oameni”, a declarat Gigi Becali la România TV.
Gigi Becali a mai anunţat acum două zile că a cumpărat mai multe teste pentru COVID-19, care se vor face la clinica sa. „La clinica mea se fac teste de coronavirus. Am luat și 2.000 de teste, pentru început”, spunea Gigi Becali, care de-a lungul crizei a ajutat mai multe spitale, din Caracal, Craiova și Pitești.
„Nu se poate așa ceva în spitale. Nici măști nu suntem în stare să avem? Mă duc acum să duc niște măști la Craiova și la Caracal. Mă sună bătrâni, că trebuie să le duc mâncare, oamenii nu au mâncare. Îmi e milă, ce să fac… Am o echipă care se ocupă de asta. Le dau bani și duc mâncare la oamenii bătrâni”, a mai spus Gigi Becali.