Guvernul de la Berlin a interzis arborarea steagurilor Rusiei și Ucrainei de Ziua Victoriei
Autoritățile de la Berlin au interzis arborarea steagurilor în locurile speciale de comemorare a celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.
De asemenea, poliția germană a interzis și arborarea drapelurilor republicilor separatiste Donețk și Luhansk, precum și simbolurile de război rusești V și Z.
Ambasadorul Ucrainei în Germania, Andriy Melnyk, și-a exprimat indignarea față de decizia finală a Guvernului de la Berlin, susținând că nu este normal ca autoritățile germane să impună aceleași restricții statului victimă (Ucraina) și statului agresor (Rusia).
„Suntem șocați de faptul că poliția din Berlin a interzis steagurile legate de Ucraina pe 8 și 9 mai. Aceasta este o palmă dată Ucrainei și poporului ucrainean”, a spus Andriy Melnyk.
Amintim faptul că, deși relațiile bilaterale dintre Ucraina și Germania au fost tensionate în ultima perioadă, Volodimir Zelenski l-a invitat pe cancelarul german Olaf Scholz la Kiev.
Olaf Scholz, invitat oficial la Kiev chiar de Ziua Victoriei! Volodimir Zelenski: Este invitat să vină în Ucraina
Vorbind prin intermediul unui translator pentru think tank-ul londonez Chatham House, Volodimir Zelenski a contamnat agresiunile militare ale armatei ruse în Ucraina, în special în orașul port Mariupol, unde încă se ascund civili ucraineni în uzina siderurgică Azovstal, potrivit autorităților ucrainene.
În aceeași intervenție audio-video, președintele ucrainean l-a invitat oficial pe Olaf Scholz la Kiev fix pe 9 mai, când Rusia sărbătorește Ziua Victoriei.
„Este invitat, invitația este deschisă, a fost de ceva timp. Este invitat să vină în Ucraina, poate face acest pas politic foarte puternic de a veni aici pe 9 mai, la Kiev. Nu vă explic semnificația, cred că sunteți suficient de cultivați pentru a înțelege de ce”, a spus Volodimir Zelenski.
Amintim faptul că, recent, Olaf Scholz a anunțat faptul că Annalena Baerbock, ministrul de Externe de la Berlin, se va deplasa, într-o vizită oficială, la Kiev pentru a detensiona relațiile actuale dintre Germania și Ucraina.
Ministrul de Externe din Germania va merge, într-o vizită oficială, la Kiev
„Annalena Baerbock se va deplasa în scurt timp la Kiev”, a declarat Olaf Scholz, într-o conferinţă de presă comună cu premierul ceh, Petr Fiala, conform publicaţiei germane Stern.
Cancelarul Germaniei a salutat conversaţia telefonică a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier cu omologul său Volodimir Zelenski. „Este un lucru bun”, a spus Olaf Scholz.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o discuție telefonică, joi după-amiază, cu omologul său Frank-Walter Steinmeier, pe care l-a invitat oficial la Kiev, deşi recent refuzase vizita sa.