A ieșit la iveală cine a calculat pensiile românilor în PNRR! Marius Budăi a spus-o direct: Este o gogomănie
Ministrul Muncii a fost întrebat cine sunt specialiștii care au calculat pensiile românilor până în 2070, acesta răspunzând că ”din Ministerul Muncii nu a pornit nicio adresă cu vreo referire la un procent din PIB sau la vreun an anume asumat”.
”Scrie acolo clar procentul de 9.4% fără a putea fi majorate pensiile intempestiv şi procentul să fie păstrat până în 2070. Nu există documente care să ateste cele afirmate de domnul ministru al Finanţelor”, a declarat Marius Budăi la Antena 3.
De asemenea, șeful de la Muncă mai spune că ”au fost anumiți colegi care au trimis anumite propuneri, dar pe alte spețe, nicidecum pe asta cu pensiile şi nicidecum o asemenea gogomănie ca să ne exprimăm elegant asumată neprofesionist până în 2070”, adăugând că ”în Planul Național de Redresare și Reziliență scrie toate pensiile inclusiv pensiile speciale. În România noțiunea de pensie specială nu există”.
Confuzia din PNRR
Marius Budăi a mai spus că această confuzie din PNRR a determinat Comisia Europeană să înțeleagă că ”toate pensiile, inclusiv cele din apărare şi ordine publică sunt prinse în PNRR în acel procent de 9.4%”.
”Este o utopie să spui că în acest procent poţi să rezolvi inechitățile din sistemul public de pensii bazate pe contributivitate. Colegii din minister mi-au spus că datele au apărut după ce au mai trimis anumite materiale către ministerul Investițiilor şi Fondurilor Europene, deci nu este de la ministerul Muncii”, spune șeful de la Sănătate.
Nu se va renunța la renegocierea PNRR
De asemenea, oficialul a mai spus că ”este exclus cu semnătura mea să plece atâția bani (n.r 4 milioane de lei) doar pentru ajustări”.
”Eu nu voi renunța la a renegocia PNRR şi în oricare deplasare pe care o voi face voi ridica această problemă. Nu voi renunța la această negociere! Nu se poate ca timp de 50 de ani România şi pensionarii să fie condamnați la sărăcie, a spus Marius Budăi, ministrul Muncii la Antena 3.