Este anunţul zilei despre pensiile din România! Un fost preşedintele al Casei de Pensii trage un semnal de alarmă. Majorarea acestor pensii ar putea fi blocate anul viitor.

Nu mai cresc aceste pensii de la începutul anului viitor?!

Doina Pârcălabu, fost președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, a vorbit la Realitatea Plus despre pensiilor aleşilor locali, care este foarte posibil să nu fie majorate de la începutul anului viitor. “Nu cred că există prea multă marjă finaciară de a acorda aceste drepturi”, a precizat fosta şefă a CNPP, adăugând că, cel mai probabil, termenul de aplicare a legii va fi prorogat.

“Această constrângere pentru a menține cheltuielile cu pensiile ca și pondere în PIB la 9,4% presupune o atenție deosebită în ceea ce privește tipurile de pensii care vor fi acordate în România. Am făcut recalcularea pensiilor speciale în anul 2010. Acest lucru s-a demonstrat că a fost constituțional, cu excepția pensiilor magistraților.

În PNNR se face corvine de această revenire a tuturor pensiilor pe principiul contributivității, ținând cont de prevederile legii constituționale. Avem acest precedent care poate fi reiterat în condițiile reactualizării legislației.

Cu privire la pensiile aleșilor locali, care ar trebui să producă efecte începand de anul viitor, eu cred că în actualele condiții, vom asista la o prorogare a termenului de aplicare a legii respective.

Şi numărul este foarte mare, și costurile aferente acestor noi tipuri de drepturi sunt semnificative, în condițiile în care se dorește sprijinirea persoanelor cu venituri foarte mici prin acordarea acelei sume de 1.200 de lei pentru cei cu pensiile cuprinse între 1.000 și 1.600 de lei. Practic, nu cred că există prea multă marjă finaciară de a acorda aceste drepturi”, a declarat, vineri, Doina Pârcălabu, potrivit realitatea.net.

“Dacă am avea un sistem de protecție socială mult mai benefic, presiunea pe sistemul de pensii nu ar fi atât de mare”

Fosta şefă a CNPP a mai vorbit şi despre o informaţie vehiculată eronat în spaţiul public.

“Pe de altă parte, în spațiul public, se tot vorbește după ureche cu privire la motivarea pentru acordarea acestor pensii în cazul aleșilor locali conform căreia indemnizațiile pe care le-au încasat pe parcursul mandatelor nu au fost supuse plății contribuțiilor. Vreau să spun că informația nu este corectă.

Acele indemnizații care se trasează în calitate de ales fac parte din baza de date calcul a contribuției, deci acele sume se iau în calcul atunci când se calculează pensia bazatî pe contributivitate. Nu poți să vii și să acorzi o pensie de serviciu plecând cu calculul pentru mandate, echivalentul unei pensii medii din România, este disproporționat în raport cu ce venituri au ceilalți cetățeni ai României.

Dacă am avea un sistem de protecție socială mult mai benefic, atunci nici presiunea pe sistemul de pensii nu ar fi atât de mare. Ori, cheltuielile cu protecția socială nu intră în categoria cheltuielilor cu pensiile. Ele sunt indemnizații și alte forme de sprijin”, a mai precizat Pârcălabu.

Ce se întâmplă cu punctul de pensie în ianuarie 2022?

Fostul președinte al Casei Naționale de Pensii Publice a mai oferit detalii şi despre majorarea punctului de pensie din luna ianuarie, o valoare mai mică faţă de ce era promis iniţial de autorităţi.

“Legea nr. 127 este sub semnul întrebării dacă va fi repusă în aplicare, pentru că se discută în PNRR de o altă lege. Probabil că principiile vor rămâne aceleași, astfel încât pensiile să fie determinate plecând de la numărul total de puncte.

Acum, valoarea punctului de pensie ajunge în ianuarie la 1.586 de lei, față de acel 1.775 de lei care era promis începând cu septembrie anul trecut. Pentru a atinge acel nivel ar mai fi nevoie de o majorare de 11,9%, care nu ar însemna foarte mult, din punctul de vedere al individului pensionar”, a mai explicat Doina Pârcălabu.