Ion Iliescu a vorbit, la un moment dat, despre execuția lui Nicolae Ceaușescu, dar și despre episodul în care s-a crezut că ar fi dispărut trupurile neînsuflețite ale fostului dictator și soției sale, Elena Ceaușescu. Nicolae Ceaușescu a fost condamnat la moarte și executat în seara de Crăciun a anului 1989, după un proces organizat de un complet de judecată pe care soții Ceaușescu nu l-au recunoscut ca fiind legal.
Ion Iliescu a povestit în fața comisiei senatoriale ”Decembrie 1989” ce s-a petrecut atunci. Audierea a avut loc pe 16 decembrie 1994, iar din comisie au făcut parte: Valentin Gabrielescu (președinte), Mircea Vîlcu, Ilie Plătică-Vidovici, Șerban Săndulescu, Gheorghe Răboacă, Ioan Pop, Victor Apostolache, Sergiu Nicolaescu și Adrian Popescu-Necești.
Ion Iliescu, despre problema executării fostului dictator
La începutul audierii, Ion Iliescu a ținut să lămurească, din proprie inițiativă, problema executării fostului dictator.
”Din ceea ce ne-a explicat generalul Stănculescu, era o unitate (unitatea militară din Târgoviște unde erau reținuți soții Ceaușescu, n.r.) cu efective puţine şi exista temerea comandantului unităţii, în circulaţia aceea de zvonuri de tot felul, că oricând este posibil un atac al unui desant care să-i elibereze pe Ceauşescu.
Sau putea să fie posibilă şi o pătrundere a populaţiei în unitate, dacă afla de Ceauşescu, şi linşarea lui fizică. Pornind mai ales de la considerentul că o decizie din acest punct de vedere poate să rezolve problema-cheie, curmarea sacrificiilor de vieţi umane, după o mică deliberare, într-un cadru restrâns, am acceptat ca să se constituie Curtea respectivă. Mazilu, ca jurist, a formulat propunerea, împreună cu Procuratura şi Tribunalul Suprem”, a spus atunci fostul președinte.
Episodul dispariției cadavrelor soților Ceaușescu
El a explicat că generalul Stănculescu a primit misiunea să se ocupe de organizarea propriu-zisă a deplasării juriștilor și organizarea procesului. Din partea CFSN a fost mandatați Gelu Voican şi pe Virgil Măgureanu să însoțească delegația respectivă la proces.
„Se cunoaşte, deci procesul, sentinţa”, a explicat Ion Iliescu în fața comisiei senatoriale.
Iliescu a vorbit și despre dispariția cadavrelor soților Ceaușescu, după ce acestea au fost aduse la București de generalul Stănculescu, cel care primise această sarcină. Fostul președinte susține că mașina în care se afla generalul a fost atacată pe drumul de la Târgoviște și că s-a temut că înregistrarea care atesta moartea fostului dictator ar fi putut să dispară.
”Apoi, a fost problema casetei. Era singurul document care vorbea despre acest proces. A fost şi un moment dramatic. În noaptea aceea, când s-a întors generalul Stănculescu, la un moment dat au dispărut cele două cadavre. Stănculescu, în mod firesc, intrase în panică. De fapt, cineva le deplasase la un loc mai ferit, după coborârea din elicopter. Şi apoi, maşina cu care el a venit spre MApN a fost lovită de câteva gloanţe”, a mai povestit Ion Iliescu.
Fostul președinte a explicat ce s-a întâmplat cu caseta procesului lui Ceaușescu
Fostul președinte al României a menționat că difuzarea casetei la televiziunea națională reprezenta o prioritate, pentru că ar fi pus capăt luptelor din stradă. Pe de altă parte, înregistrarea a fost modificată într-un laborator MApN asupra căruia se trăgea.
”Era, în primul rând, apariţia figurilor celor care au făcut parte din completul de judecată – procuror, avocat – şi cei care au asistat şi asigurarea securităţii lor; deci, aceste scene trebuiau eliminate din casetă, din film. Şi, al doilea, scena execuţiei, care era abominabilă. Să vezi cadavrele acelea însângerate. Am considerat că pentru populaţie nu e bine să fie prezentate şi s-a făcut o variantă prescurtată, eliminând aceste scene”, a mai mărturisit fostul președinte, potrivit scrise de el, ”Revoluția trăită”.
Iliescu spune că, în cele din urmă, caseta cu o variantă ”mai completă” a fost furată și a fost difuzată de francezi. El a arătat că ”viața a demonstrat că procesul a fost necesar” și că din punct de vedere politic ar fi fost mult mai bine să se fi organizat un proces ”în condiții normale”.
Răspunsul la întrebarea cine a tras la Revoluție
Ulterior, în anul 1994, Ion Iliescu a susținut că nu știe cine au fost teroriștii de la Revoluție pentru că a preferat ”să nu se amestece” în anchetă. El a ținut să puncteze că, la început, a crezut că cei care au tras au fost ”profesioniști care au aparținut securității”, dar că nu are suficiente argumente pentru o concluzie definitivă.
”Dacă dumneavoastră veți avea mai multe (argumente, n.r.) ar fi foarte bine. Dacă Procuratura va avea mai multe elemente, de asemenea”, a apreciat, la acel moment, Ion Iliescu.