Acest lucru va fi posibil: În viitor, vă puteți calcula singuri pensia, din fața propriului calculator

Ceea ce este cu adevărat interesant în acest proces, este faptul că o dată introduse toate datele din dosarele de pensionare ale românilor, aceștia vor putea, în viitor, să își calculeze singuri pensia, din fața propriului calculator. Așadar, autoritățile lucrează pentru a crea un sistem integrat la care toată lumea să poată avea acces.

Roberta, una dintre funcționarele care se ocupă de introducerea datelor în sistem, angajată a casei de pensii, spune că lucrurile vor fi mult mai simple în momentul în care omul va putea intra pe calculator și va vedea singur decizia de pensie.

”Este mult mai simplu, el intră, își vede , nu neapărat dacă nu știe să citească, o decizie de pensie, dar văzând pe program, se vede clar și atunci o să fie și încrederea mai mare.”, spune aceasta potrivit știrileprotv.ro.

După digitalizare, urmează recalcularea pensiilor și eliminarea inechităților

Odată cu introducerea în sistem a tuturor dosarelor de pensionare, urmează etapa ce recalculare a pensiilor, etapă în care inechitățile vor fi eliminate, spun autoritățile.

Marți, Raluca Turcan s-a aflat în platoul emisiunii „Punctul de Întâlnire” cu Radu Tudor, acolo unde a vorbit despre pensii și despre indicatorii de contributivitate. Ministrul Muncii și Protecției Sociale a precizat că ministerul pe care în conduce a decis să digitalizeze toate dosarele de pensie ale românilor, luând în calcul noii indicatori de contributivitate, pentru ca atunci când legea va fi gata, pensiile românilor să fie recalculate automat.

”În paralel am realizat că sistemul merge foarte greu. Este format din 5 milioane de  dosare de pensii din care două treimi sunt în formate digitale greoaie şi o treime în format de dosar cu şină. Şi atunci am spus că aceste dosare trebuie să intre într-o bază de date. Pentru lucrul acesta era legislaţie din 2019. Nimeni nu şi-a pus problema să digitalizeze. Şi atunci am spus, băgăm toate datele în format digital, luăm în calcul inclusiv indicatori noi de contributivitate astfel încât atunci când terminăm legea să putem face recalcularea pensiilor automat. Avem 1.400.000 de dosare de pensii digitalizate în doar nouă luni de zile. Ne propunem ca până la finalul anului 2022 să fie digitalizat întregul sistem”, a afirmat Raluca Turcan.

În plus, Raluca Turcan a anunțat că pensiile românilor vor fi indexate cu cel puțin 6 procente de la 1 ianuarie 2022, subliniind că ministerul pe care încă îl conduce face diferite stimulări de indexare a pensiilor cu până la 12 procente.