Valoarea cumulată a plăţilor efectuate de către administratorii Pilon II este de aproximativ 685 milioane de lei, de unde rezultă o medie de 10.600 de lei.

Din acest număr, circa 57.260 de români au ales să încaseze economiile sub formă de plată unică, adică 90% din totalul celor pensionaţi, fiind efectuate plăţi de aproximativ 566 milioane de lei sub această solicitare, potrivit datelor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Prin pensionare în acest interval de timp se înţelege retragerea din activitate (32.000 de plăţi), moştenire către alţi parti­ci­panţi la P2 în urma decesului (24.310 plăţi), pensie prin invaliditate (1.185 plăţi).

Cu alte cuvinte, ca modalitate de plată a activului net la pensionare, românii au preferat plăţile unice în detrimentul celor eşalonate, însă este important de subliniat că din aprilie 2018 românii pot cere plata fie sub formă unică, fie sub formă eşalonată. Doar că din aprilie 2018 şi până la final de decembrie 2021, au fost 44.070 de pensionări totale, din care 37.000 au fost prin plata unică şi 7.125 prin plata eşalonată, scrie alephnews.ro.

Modalități de plată

Orice participant al fondurilor de pensii private Pilon II poate ca, atunci când îşi deschide dreptul de pensie, să aleagă între plata unică şi plata eşalonată.

Cea din urmă este o plată în rate lunare de minimum 500 de lei, cu un număr de plată de minimum 2 luni şi pe o perioadă de 5 ani (60 de luni). Partici­pantul este cel care decide rata lunară dorită pentru ca, ulterior, administratorul să calculeze numărul de luni în funcţie de valoarea activului.

O diferenţă principală între cele două este că tranşele care nu depăşesc 2.000 de lei nu se impozitează cu impozitul pe venit de 10%, potrivit prevederilor în vigoare. Însă, dacă de exemplu tranşa este mai mare de 4.000 de lei lunar, atunci se plăteşte şi contribuţia pe sănătate şi impozitul pe venit.

„Cred că principiul de la care trebuie pornit este acela că banii din Pilonul II sunt bani privaţi“, spune Adrian Codirlaşu, vicepre­şedinte CFA România.

„Ca urmare, decizia cu privire la modul de distribuire a acestor bani trebuie să fie a proprietarilor (contribuitorilor). Din perspec­tiva alegerii între plată într-o singură tranşă vs plata în mai multe tranşe, din punct de vedere economic (al randamentului) optimă pentru contribuitor este plata într-o singură tranşă“, adaugă el.

Mai puţină putere de cumpărare, dacă alegi mai multe tranşe egale

În cazul optării pentru mai multe tranşe egale, beneficiarul va primi înapoi mai puţină putere de cumpărare.

„O soluţie de protecţie la inflaţie, în cazul în care contributorul doreşte plăti eşalonate, este răscumpărarea periodica de unităţi de fond, având în vedere că, în general, fondurile de pensii au obţinut randamente anuale peste inflaţie.

Însă în acest, plata periodica va fi variabilă. Soluţia de cumpărare de anuităţi, în condiţiile actuale, de asemenea, din pespectiva economică este sub-optimă vs plata integrală”.