Bomba zilei în România. Vladimir Putin primește lovitura supremă. Premierul Nicolae Ciucă a dat marea veste chiar acum. Șeful Executivului a vorbit despre importurile de gaze. Totodată, Virgil Popescu a anunțat la rândul său că au fost găsiți parteneri noi, în contextul incertitudinilor venite din Rusia.
În cadrul ședinței de Guvern de miercuri, alături de ministrul Energiei, Virgil Popescu, Nicolae Ciucă a anunțat că la momentul actual, România și-a umplut la un nivel de aproape 60% stocurile de gaze, drept urmare, în această iarnă este exclus să fie probleme la acest capitol.
„Stocurile de gaze, în acest moment România a reușit să realizzez un stoc de peste 1,8 milioane de metri cubi. În felul acesta, de la nivel guvernamental, ne vom asigura că vom depăși cu bine iarna din acest an.”, a spus Nicolae Ciucă.
România a găsit noi parteneri pentru a importa gaze naturale
Cea mai bună veste este însă că țara noastră și-a găsit și noi parteneri. Virgil Popescu a anunțat că în momentul de față se negociază importuri de gaze din SUA, Emiratele Arabe Unite sau Azerbadjan, o lovitură puternică pentru Vladimir Putin.
Totodată, ministrul Energiei adaugă că România a reușit și să se situeze peste gradul asumat în fața Comisiei Europene, iar negocierile continuă, astfel încât să fie asigurate noi surse de gaze.
„Astăzi de dimineață, la ora opt aveam un grad de umplere total de 59,48%. Suntem peste gradul asumat în fața Comisiei Europene și suntem peste gradul pe care trebuie să îl avem la data de 1 septembrie. Ne dorim să depășim acel grad de 80%, necesar pentru a trece cu bine iarna.
Suntem în continuare în negocieri pentru aducerea gazelor din Azerbadjan, din SUA sau Emiratele Arabe Unite. Suntem în negocieri pentru traseul acestor gaze și descărcarea lor în porturile din Grecia. Ne pregătim să asigurăm și fluxuri separate, pentru a putea face față în zilele în care temperaturile vor scădea sub 11 grade, zile în care se consumă mai multe gaze”, a spus la rândul său ministrul Energiei.
Nicolae Ciucă, despre situația recoltei din România
Pe lângă găsirea de noi parteneri pentru importul de gaze, România se descurcă bine și la recoltă. Nicolae Ciucă anunță că au fost recoltată peste 94% din suprafață de grâu, astfel încât să fie evitată pierderea prin scuturarea culturilor.
„Vă pot informa că, până la această dată, în România s-a recoltat peste 94% din suprafață de grâu. Ce am avut în vedere aici? Să urgentăm recoltatul pentru a preîntâmpina pierderea prin scuturarea culturilor. Dacă fenomenele naturale, înțelegând aici cele restrictive, temperatura și umiditatea, n-au mai fost în planul nostru operațional de a se vedea ce și cum la cultura grâului, întrucât starea de vegetație a fost încheiată, totuși, fenomenele naturale care însemnau vijelii sau supracoacere puteau să determine scăderi de producție.
Aceste lucruri au fost, zic eu, ținute sunt control, datorită faptului că fermierii au o dotare foarte bună. România are capacitatea, la această dată, să recolteze, dacă ar fi vorba de o coacere uniformă, în șapte zile întreaga suprafață a României de grâu”, a spus premierul Ciucă.