Vicepreşedintele UDMR Anna Horvath, fost viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, a fost condamnată definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Potrivit deciziei instanţei, Anna Horvath a fost achitată pentru spălare de bani, informează Agerpres.
Judecătorii au dispus un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care Anna Horvath trebuie să urmeze un program de reintegrare socială şi să efectueze 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Asociaţiei Filantropice Medical-Creştină Cluj sau Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj.
În acelaşi dosar, omul de afaceri Zsolt Fodor a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Iniţial, în martie 2018, Anna Horvath a primit la Curtea de Apel Cluj o condamnare de 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, însă Instanţa supremă a admis apelul făcut de vicepreşedintele UDMR, pedeapsa fiind micşorată şi aplicată suspendarea executării.
Tot atunci, Curtea de Apel Cluj a dispus confiscarea sumei de 20.000 lei de la Anna Horvath.
Potrivit DNA, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Anna Horvath şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din cadrul municipalităţii pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care omul de afaceri Fodor Zsolt avea interese economice.
Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obţinerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafeţe de teren, eliberarea autorizaţiilor de construire.
Procurorii spun că, pe 13 mai 2016, Anna Horvath i-a pretins omului de afaceri, în schimbul intervenţiilor sale, procurarea şi remiterea unui număr de 60 de abonamente, în valoare totală de circa 20.000 de lei, la două festivaluri de muzică. Biletele intenţiona să le ofere ulterior, ca stimulent, voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale.
„Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma unui contract de sponsorizare, încheiat între o societate administrată de inculpatul Fodor Zsolt şi o firmă ‘agreată’ de inculpata Horvath Anna”, menţionau procurorii anticorupţie.
În aprilie 2017, Anna Horvath a demisionat din funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, în condiţiile în care a fost pusă sub control judiciar şi a avut mai multe luni interdicţia de a-şi exercita mandatul.