Rusia se pregătește de o puternică scădere a economiei sale
În primul trimestru din 2022, Rusia a înregistrat o creștere a PIB de 3,5% pe an, potrivit primelor estimări ale agenției de statistică Rosstat. Vestea bună este totuși relativă.
Creșterea economică s-a încetinit de fapt față de creșterea cu 4% înregistrată în precedentele trei luni. Ea este mai mică decât previziunile medii ale economiștilor care, ca și ministerul economiei, mizau pe o creștere de 3,7% pe primele trei luni ale anului.
O ultimă creștere înaintea marii prăbușiri
Mai ales, această creștere vine când statisticile nu iau încă în calcul efectele în lanț ale „operațiunii militare speciale” rusești în Ucraina, potrivit denumirii oficiale a Kremlinului.
În viața reală, impactul sancțiunilor occidentale contra Moscovei se face deja simțit în industrie și în consum. Vânzările de mașini noi s-au prăbușit, de exemplu, în aprilie, scăzând cu aproape 80% pe an. Un sector industrial printre altele afectat de scăderea veniturilor rușilor și de creșterea inflației.
În vreme ce consumul este, împreună cu hidrocarburile, unul din cele două motoare ale creșterii rusești, locuitorii se plâng din ce în ce mai mult de prețurile în creștere accentuată. Luna trecută, inflația a crescut la circa 18% pe an, nou record din 2002.
În domeniul alimentar, se remarcă o creștere a prețurilor de peste 20% în aprilie, în special la produsele de bază: +36% la cereale, +33% la fructe și legume, +30% la paste… Tot atâtea amenințări pentru consum și deci pentru creștere.
Efect cu întârziere al sancțiunilor
Creșterea PIB în primul trimestru va fi „aproape sigur urmată de o cădere abruptă a producției în al doilea trimestru, când efectele sancțiunilor occidentale se va face simțit”, a avertizat într-o notă Capital Economics, anticipând un declin de 12% în 2022, adică cea mai mare încetinire din anii 1990″.
La Moscova, Casandrele sunt numeroase. Alexei Kudrin, actualul președinte al Curții de conturi și fost ministru de finanțe, a explicat că „dacă sancțiunile rămân la nivelul actual, va fi nevoie de circa doi ani de reconstrucție, nu mai puțin”. El a fost multă vreme ascultat de președintele Vladimir Putin care a recunoscut și el că probleme economice grele așteaptă Rusia.
Deocamdată, Ministerul rus al Economiei se menține deasupra previziunilor celor mai alarmiste. Analizele sale macroeconomice anticipează o scădere a PIB în 2022 între 7,8% și 8,8%. Banca centrală estimează că scăderea va fi de 8% – 10%.
Dacă sancțiunile occidentale contra Rusiei se înăspresc și mai mult și dacă, element cheie pentru o economie dependentă în continuare de mana hidrocarburilor, prețurile petrolului ar urma să scadă, scăderea ar putea fi și mai mare, transmite Les Echos.