Ministerul Educației a încheiat la începutul lunii iunie un contract pentru livrarea de măști de protecție elevilor, în vederea susținerii examenelor naționale. Contractul atribuit prin negociere directă a fost atribuit unei firme specializată în construcții, iar directorul general este un fost consilier local în Brașov, ce apare într-un dosar de corupție.
La 2 iunie, firma Duplex S.A., administrată de Adrian Sabin Neag, fost consilier local în Brașov, a primit contractul în valoare de 8.091.000 lei. Firma în cauză este specializată în construcții, avea zero angajați în 2018, conform Ministerului de Finanțe.
Adrian Sabin Neag apare într-un dosar de corupție în care este judecat și fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu.
Ministerul Educației a publicat la data de 25 mai o scrisoare de intenție prin care invita firmele să se înscrie la procedura de negociere fără publicare prealabilă pentru cumpărarea măștilor care urmau să le fie distribuite elevilor și cadrelor didactice prezente în instituțiile de învățământ în perioada examenelor naționale, scrie Libertatea.
Acordul cadru prevedea achiziția a minim 15.188.000 de bucăți și maxim 17.000.000 de bucăți. Acestea urmau să fie livrate până la 29 mai, în nici trei zile de la publicarea acestei scrisori de intenție.
Contractul subsecvent încheiat cu Duplex S.A. a fost publicat în SEAP la 14 iunie, valoarea sa fiind de 8.091.000 lei. În explicația din SEAP se arată că măștile sunt necesare pentru elevii și cadrele didactice care susțin evaluările naționale și că s-a ales ocolirea licitațiilor „având în vedere termenul foarte scurt până la deschiderea unităților de învățământ, cât și faptul că produsele achiziționate trebuie distribuite unităților de învățământ, anterior datei de 2.06.2020”.