„Nivelul de agresivitate a crescut față de alți ani,” a declarat Bogdan Chiriţoiu, Președintele Consiliului Concurenței, care a precizat că în anul care a trecut au fost presiuni în creștere asupra instituției pe care o conduce.
Presiunile au venit, pe de o parte, din partea mediului politic, care a fost mai intensă decât anul trecut, spune Bogdan Chiriţoiu.
Acesta a mai vorbit și despre presiunile dinspre mediul de afaceri. Ce este mai interesant este faptul că aceste presiuni vin și dinspre oamenii de afaceri tineri, nou intrați în mediul de afaceri, care au un comportament similar cu cei de la începutul perioadei de după Revoluție.
Chirițoiu a semnalat un caz fără precedent în România, în care o multinațională prezentă și în România a amenințat public Consiliul Concurenței.