Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Rusia nu a primit nicio propunere privind o „încetare a focului de Crăciun” în Ucraina. Astfel, luptele se vor prelungi până la sfârșitul iernii.
Bombardamentele din Ucraina nu vor înceta nici de Crăciun. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus clar
Anunțul lui Dmitri Peskov a venit după ce președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut Rusiei în această săptămână să-și retragă trupele până la Crăciun, ca un prim pas către un acord de pace după aproape 10 luni de război.
Totuși, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a fost întrebat dacă Moscova a primit propuneri pentru o „încetare a focului de Crăciun”.
„Nu, nu au fost primite astfel de oferte de la nimeni. Acest subiect nu se află pe ordinea de zi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform informațiilor transmise de reuters.com
Niciuna dintre părți nu a realizat câștiguri teritoriale semnificative în ultima lună
După o serie de contraofensive ucrainene fulgerătoare, care au făcut ca Kievul să recâștige controlul asupra a aproximativ jumătate din teritoriul capturat de Moscova în primele săptămâni ale războiului, niciuna dintre părți nu a realizat câștiguri teritoriale semnificative în ultima lună.
Analiștii militari spun că s-ar putea ajunge la un blocaj pe timpul iernii, chiar dacă luptele aprige continuă mai ales în regiunea estică ucraineană Donețk, unde forțele rusești fac presiuni pentru a cuceri orașul Bakhmut.
Peskov a declarat marți că nu va exista pace cu Kievul până când Zelenski nu va accepta „realitățile” de pe teren, și anume controlul rusesc asupra a patru regiuni ucrainene pe care le-a anexat în septembrie în urma unor „referendumuri” criticate ca fiind coercitive și ilegale de către Kiev, Occident și majoritatea statelor de la Națiunile Unite.
Comunicarea rămâne esențială în relațiile dintre SUA și Moscova, a spus Peskov
Anterior, Dmitri Peskov a susținut că pentru Rusia, comunicarea rămâne „esențială” în relațiile dintre Statele Unite și Moscova. Precizările au venit în condițiile în care, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, tensiunile dintre Rusia și SUA au ajuns la apogeu și au fost susținute de sancțiunile impuse până acum.
În acest sens, omul lui Putin susține că indiferent de modul în care situația evoluează, cele două mari puteri ale globului trebuie să fie deschise la comunicare.
„Comunicarea este esențială, în viitor va trebui în continuare să comunicăm”, a afirmat Dmitri Peskov în cadrul unei conferințe de presă telefonice, întrebat despre starea relaţiilor dintre SUA şi Rusia.