După cum a declarat pentru Agerpres, directorul general al ANPC, Paul Anghel, valoarea amenzilor aplicate celor două societăţi din domeniul feroviar, 69 la număr, reprezintă aproape jumătate din totalul amenzilor de 1,2 milioane de lei aplicate la nivel naţional în acest sector.
Cele două societăţi au primit şi 36 de avertismente. Inspectorii au efectuat în întreaga ţară, în zilele de 6-7 februarie, mai multe acţiuni de control cu privire la condiţiile de transport pe căile ferate, precum şi la serviciile de alimentaţie oferite consumatorilor în zona gărilor.
Controalele ANPC pe zona de trenuri au scos la iveală toalete murdare, banchete rupte, geamuri crăpate sau sparte şi lipite cu mastic. Cele mai mari probleme găsite de comisarii ANPC au fost în gările din judeţele Mehedinţi, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, dar sunt şi judeţe precum Alba, Sibiu şi Bihor unde gările arată foarte bine.
Consumatorul român nu reclamă condiţiile de igienă
Anghel susţine că anul trecut ANPC a primit peste 100 de reclamaţii care vizau transportul feroviar şi condiţiile din gările bucureştene, întârzierile şi modificarea preţurilor fiind cele mai frecvente sesizări ale consumatorilor români.
„Din păcate, consumatorul român nu reclamă condiţiile de igienă, el se orientează spre întârzieri, spre preţuri modificate, anularea unor curse sau ceea ce ţine de rapiditatea cu care se deplasează şi mai puţin de condiţiile igienice-sanitare pe care le au. În general, în gări reclamă partea de alimentaţie publică dacă le-a pus sănătatea în pericol. Anul trecut numai la nivelul municipiului Bucureşti am primit aproximativ 100 de reclamaţii cu privire la mersul trenurilor, orarul de funcţionare sau anumite la probleme existente în gări”, a subliniat directorul general al Autorităţii, într-o conferinţă de presă, potrivit Digi24.
Anghel a menţionat că un control la fel de amplu în acest sector a mai fost derulat în urmă cu 5 ani, iar anumite abateri constatate atunci au fost observate şi în prezent. Cu toate acestea, conducerea ANPC susţine că ar trebui efectuate trimestrial controale care vizează condiţiile de transport pe căile ferate şi serviciile oferite în zona gărilor.
În ceea ce priveşte deficienţele constatate în gările bucureştene, reprezentaţii ANPC au menţionat lipsa unor porţiuni de paviment sau a unor plăci de gresie, infiltraţii în zona peroanelor şi în cea de trecere a liniilor de cale ferată, dar şi anumite abateri la grupurile sanitare.
„Un grup sanitar din Gara de Nord a fost oprit temporar pentru că exista un canal deschis prin care efectiv putea să cadă un copil sau chiar şi un adult. De asemenea, din cauza zăpezilor abundente în zilele în care au fost efectuate controalele existau întârzieri la plecarea şi sosirea trenurilor şi am verificat dacă sunt informaţi călătorii de aceste întârzieri şi bineînţeles zone de aşteptare dacă erau încălzite, curate sau igienizate. Am verificat dacă acele întârzieri despre care am vorbit erau reglementate prin informări adresate consumatorilor la data achiziţionării tichetului de călători inclusiv anunţurile de pe panou.
La Gara Basarab lipseau porţiuni de paviment, plăci de gresie, existau infiltraţii în zona peroanelor, în zona aşteptărilor şi de trecere a liniilor de cale ferată. Tot în Gara Basarab am găsit toalete închise, motiv pentru care am cerut reprezentanţilor gării să le deschidă în cel mai scurt timp, pentru că nu erau deschise de ani de zile. Oricum, condiţiile igienico-sanitare din gările din Bucureşti sunt mult superioare faţă de ceea ce s-a întâlnit în alte gări din ţară, unde erau total insalubre şi nu puteau fi folosite”, a explicat Paul Anghel.
Potrivit sursei citate, pentru Gara de Nord s-a dat un avertisment şi s-a făcut un plan de remediere cât mai rapid, însă au fost multe alte amenzi în alte gări controlate din ţară. Operatorii economici din Gara de Nord au fost amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei.
Mâncare expirată şi mizerie de nedescris
Echipele de control au descoperit la operatorii economici care îşi desfăşurau activitatea în incinta sau în apropierea gărilor mai multe nereguli, printre care: schimbarea stării termice la unele tipuri de carne, acestea fiind congelate în cadrul unităţii; comercializare de produse de patiserie cu denumire incorectă în raport cu ingredientele utilizate în procesul de preparare; existenţa în unitatea de producţie de materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită (drojdie, chocolatier white waffle).
De asemenea, se preparau covrigi şi produse de patiserie cu ingrediente ce nu conţineau elemente de identificare şi caracterizare, iar recipientul în care se fierbeau covrigii prezenta un lichid mâzgos şi murdar, iar frigiderul în care era depozitat aluatul prezenta murdărie, iar tăvile erau degradate.
Marii operatori contestă tot
În ceea ce priveşte contestarea amenzilor date de ANPC, peste 70% sunt contestate apoi de marii operatori, iar ulterior un procent similar este soluţionat în favoarea autorităţii de control. Conform datelor ANPC, 398 de operatori economici care prestează servicii în domeniul transportului feroviar, inclusiv societăţile CFR Infrastructură şi CFR Călători, au fost controlaţi, la 295 dintre ei (aproximativ 74%) au fost constatate abateri de la prevederile legale, fie pe partea de informare sau de practici comerciale incorecte. Conform raportului mai sunt 32 de cazuri nefinalizate.
În urma deficienţelor constatate, s-au aplicat 372 sancţiuni contravenţionale, respectiv 205 amenzi contravenţionale însumând 1.213.500 lei şi 167 avertismente, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. De asemenea, s-au oprit definitiv de la comercializare 284 kg produse alimentare şi nealimentare, posibil periculoase pentru consumatori, şi s-au scos temporar din vânzare, până la intrarea în legalitate, a unei cantităţi de 549 de kg de produse alimentare şi nealimentare. Totodată, în zece cazuri s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciului.