Delaco, unul dintre principalii jucători de pe piaţa brânzeturilor din România a ajuns la un acord de colaborare cu Bongrain SA, una dintre cele mai mari companii de profil din lume, care va intra astfel în acţionariatul firmei autohton prin achiziţionarea de capital social.
Bongrain este prezent pe piaţa din România cu branduri precum Apetito sau Caprice des Dieux.
Conform reprezentanţilor companiei, acest acord este în linie cu strategia de dezvoltare a companiei Delaco de extindere pe noi segmente şi de consolidare a poziţiei dobandite pe piaţă. De asemenea este în acord cu planurile Bongrain SA care prevăd consolidarea afacerii în Europa Centrală şi de Est.
Contractul a fost semnat în luna martie 2010 de către cele doua companii şi va fi trimis spre aprobare către Consiliul Concurenţei din România.