Automatele trebuie să emită bonuri fiscale
Este necesar ca aparatele automate care distribuie sucuri, cafea și lapte să fie dotate cu sisteme care să emită bonuri fiscale. Noua regulă este valabilă și pentru spălătoriile auto sau de haine self-service.
Întreprinderile care dețin aceste aparate și nu configurează dispozitivele pentru a emite bonuri fiscale se expun riscului de a primi amenzi substanțiale.
Pentru a respecta cerințele legale, operatorii economici trebuie să achiziționeze un aparat de marcat electronic fiscal (AMEF) omologat de către ANAF și să-l instaleze pe automatul comercial.
De asemenea, aceștia vor trebui să se documenteze cu privire la procedura de înregistrare a vânzărilor și de transmitere a datelor către sistemul informatic al ANAF.
Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Legea va fi aplicabilă începând cu data de 1 octombrie. Prin urmare, întreprinderile care dețin astfel de automate au la dispoziție câteva luni pentru a configura aparatele pentru a emite bonuri fiscale.
Dacă această măsură nu va fi implementată, începând cu 1 octombrie, întreprinderile vor fi pasibile de amenzi. Ele pot fi între 8.000 și 10.000 de lei. În plus, conform legii, sunt prevăzute și alte sancțiuni.
Fiscul va avea autoritatea de a confisca întreaga sumă nejustificată și de a suspenda activitatea agenților economici în cauză.
„Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligația de a le dota cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF) prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform prevederilor art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 11/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru modificarea unor termene”, potrivit comunicatului ANAF.
Bonul fiscal, obligatoriu peste tot
Fiscul încurajează practic cetățenii români să solicite bon fiscal atunci când utilizează servicii de înfrumusețare.
În cazul în care operatorul economic refuză să elibereze bonul fiscal, clienții au dreptul la respectivul serviciu gratuit.
INS arată că, în luna februarie, serviciile de cosmetică și înfrumusețare au înregistrat o creștere medie de prețuri cu 14% față de aceeași perioadă a anului precedent.
Tunsul sau coafatul pot varia ca preț. Astfel de servicii pot costa fie câțiva zeci de lei. Totuși, pot ajunge până la câteva sute de lei. De obicei, prețurile mai mari sunt practicate în București sau în orașele mari din țară.