Românii vor primi banii înapoi. Decizia pregătită de Guvern. Sunteți obligați să aveți dovada

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Guvernul pregătește noi măsuri anti-evaziune și ar putea să facă o ofertă de nerefuzat. Astfel, cei care cer bonuri fiscale ar putea primi reduceri de taxe sau o restituire parțială a sumelor.

Românii care cer bonuri fiscale ar putea beneficia de taxe mai mici sau ar putea primi bani înapoi

Pentru a combate evaziunea fiscală, Ministerul Finanțelor ia în considerare introducerea unei oferte pentru cetățenii români. Aceștia ar putea beneficia de reduceri la taxele plătite statului sau chiar de restituirea unei părți din bani, dacă solicită bonuri fiscale pentru servicii sau produse care sunt în prezent comercializate pe piața neagră.

Implementarea planului depinde de pregătirea sistemului informatic al Fiscului pentru a gestiona aceste informații în format digital.

Conceptul de credit fiscal a fost discutat anterior cu Banca Mondială. Dacă va fi adoptat, acesta ar implica solicitarea bonului fiscal la achiziționarea fiecărui produs sau serviciu, pe baza căruia să se reducă taxele și impozitele plătite statului, sau să se primească o restituire parțială a sumelor. Această măsură ar avea rolul de a descuraja evaziunea fiscală, iar bonul fiscal ar putea include, opțional, codul numeric personal al beneficiarului.

Dacă reducerea ar fi aplicată în procente din valoarea bonului fiscal, nivelul acesteia ar putea varia în funcție de sectorul economic – în sectoarele cu nivel ridicat de evaziune, reducerea ar putea fi semnificativă.

„Pe ministerul Finanțelor n-o să-l intereseze că o persoană fizică și-a luat zahăr sau făină, este o nebunie.

Îl interesează TVA, ca acele informații să fie folosite pentru ceea ce înseamnă creditul fiscal, în acele zone cu o incidență mare a evaziunii fiscale” a spus Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

SURSA FOTO: Dreamstime

Digitalizarea este cheia

Pentru ca acest sistem să fie operațional, este esențială digitalizarea procesului de plată și decontare a TVA-ului. Cu toate acestea, implementarea măsurii a fost amânată cu șase luni, fiind planificată pentru anul viitor.

Motivul amânării a fost reprezentat de nemulțumirile mediului de afaceri, care au semnalat că ANAF-ul nu este pregătit să primească și să analizeze în mod eficient informațiile furnizate de contribuabili.

„Digitalizarea care se face în momentul de față în România în loc să ne elibereze, ne aglomerează. Serverul ANAF nu funcționează corespunzător.

Nu toate corecțiile din casele de marcat trec prin memoria fiscală și evident nu le are Fiscul” a declarat Valentina Saygo, specialist fiscal.

Digitalizarea la ANAF are o importanță crucială. Cea mai mare contribuție la buget o aduce TVA-ul, taxa pe care o achităm la fiecare achiziție de servicii și produse.

În fiecare an, statul pierde peste 35 de miliarde de lei din cauza evaziunii fiscale în diverse sectoare, cum ar fi vânzarea nedeclarată a fructelor, legumelor sau a mașinilor second-hand.