Directorul general al Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, „se aşteaptă” la un bonus de până la 100 de milioane de dolari din partea băncii americane pentru activitatea din 2009, au declarat surse bancare pentru The Times.
Surse bancare prezente la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial, de la Davos, Elveţia, au afirmat că Blankfein şi alte persoane importante din conducerea Goldman Sachs vor primi unele dintre cele mai mari remuneraţii din istoria instituţiei financiare.
„Iată cum Lloyd se strâmbă la Obama”, a arătat un bancher, făcând referire la apelurile lansate în repetate rânduri către bănci de preşedintele SUA, Barack Obama, pentru reducerea bonusurilor în urma crizei financiare.
Goldman Sachs a devenit în ultimele luni principala ţintă a unei campanii internaţionale de condamnare a bonusurilor bancherilor. Săptămâna trecută, Obama a calificat bonusurile plătite de unele mari bănci drept „culmea iresponsabilităţii” şi „o ruşine”.
Blankfein a încasat cel mai mare bonus din carieră în 2007, când a beneficiat de o remuneraţie de 67,9 milioane de dolari, însă profitul Goldman Sachs a fost în 2009 cu 1,8 miliarde de dolari mai ridicat decât în acel an, justificând o posiblă majorare a bonusurilor, notează The Times.
Marile bănci au decis să acorde cea mai mare parte a bonusurilor pe 2009 în acţiuni în loc de numerar, pentru a calma nemulţumirea populaţiei şi a politicienilor.
Reprezentanţii Goldman Sachs au refuzat să comenteze infomaţiile, însă remuneraţiile celor mai bine plătiţi cinci angajaţi vor fi declasificate luna viitoare într-un anunţ obligatoriu către Comisia de valori mobiliare din SUA.
SURSA: Mediafax