Persoanele care s-au pensionat înainte de acest an vor avea cele mai mari creșteri de pensie, de la 1 septembrie 2024. Vă spunem, în continuare, care este condiția.
Avantajul important pentru cei care ies la pensie. Cine va lua bani mai mulți
Persoanele care s-au pensionat înainte de acest an vor beneficia de cele mai mari creșteri ale pensiilor, începând cu 1 septembrie 2024. O categorie de vârstnici din România va avea parte de cele mai semnificative majorări de pensii odată cu intrarea în vigoare a noii legi.
Principala condiție pentru a beneficia de aceste majorări este să fi avut o vechime de cel puțin 25 de ani în câmpul muncii, care să poată fi dovedită. Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a oferit detalii referitoare la această situație.
Noua lege a pensiilor a fost elaborată cu ajutorul experților Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale, având ca scop eliminarea inechităților din sistem și stabilizarea acestuia. Dacă autoritățile nu ar fi respectat cerințele impuse de UE, exista riscul pierderii unor fonduri semnificative alocate prin PNRR.
Sunt pensii care ar putea să scadă
Cu implementarea noii reforme, este important de menționat că echilibrul total nu va fi atins imediat. Conform formulei de recalculare, aproximativ 1,3 milioane de pensii ar trebui, teoretic, să scadă. Cu toate acestea, reprezentanții Casei de Pensii și ai Ministerului Muncii au asigurat că acest lucru nu se va întâmpla.
Cei mai avantajați de recalcularea care va avea loc începând cu 1 septembrie vor fi românii pensionați înainte de anul 2011. Aceștia vor beneficia de cele mai mari creșteri ale pensiilor, veniturile lor putându-se chiar dubla dacă au muncit mai mult de 25 de ani.
De curând, Daniel Baciu, șeful CNPP, a făcut o serie de previziuni pe acest subiect. Indicele de corecție a fost introdus prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, articolul 170, și a fost aplicat tuturor pensiilor.
În primul an, acesta a fost de 1,12, crescând la 1,17 în 2012 și 2013, pentru ca apoi să scadă în anii următori, ajungând chiar la 1,07 în 2014. În 2019, indicele a fost de 1,20, iar din 2020, a crescut la 1,41.
În noua lege a pensiilor, acest indice nu mai este prezent, iar pensionarii retrași din activitate înainte de anul 2011 vor fi acum avantajați.
Cum se acordă punctele de stabilitate
Pentru un stagiu de cotizare realizat peste 25 de ani, se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:
- 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani. De exemplu, între 25 şi 30 de ani se acorda 2,5 puncte;
- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani. De exemplu, între 30 şi 35 de ani se acorda 3,75 puncte;
- 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.