Vor primi bonus la pensie! Informații de ultim moment pentru acești pensionari. Cei care rămân să lucreze mai mulţi ani decât este necesar ar putea primi nişte bonusuri care să îi ajute apoi la pensie.
Anunțul a fost făcut chiar de șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu.
Vor primi bonus la pensie! Veste bună pentru pensionarii care au contribuit peste stagiul de cotizare de 25 ani
Totuși, trebuie îndeplinite mai multe condiții. Mai precis, românii trebuie să lucreze peste 25 de ani, cât este acum stagiul de cotizare.
„Se poate adăuga un număr de puncte de vechime, ca un fel de bonus, pentru cei care au contribuit peste stagiul de cotizare de 25 de ani la care se raportează valoarea punctului de pensie. S-ar putea ca pensionarii să primească şi un bonus dacă lucrează peste 25 de ani.
Astfel, la formula de recalculare a pensiilor prezentă, la acelaşi număr total de puncte contributiv, calculat pe contributivitate, se mai poate adăuga acel bonus, acele puncte de fidelitate, pentru cei care lucrează mai mult decât stagiul mediu de cotizare.
Aceasta este şi o cerinţă pe care am avut-o la discuţiile cu Comisia Europeană pentru a stimula prelungirea în activitate şi a cotiza mai mult decât stagiul stabilit de lege. Varianta prezentată e valabilă pentru aproximativ toate cele cinci milioane de dosare de pensie aflate în plată care sunt acum în sistemul public”, a declarat Daniel Baciu la Antena 3.
Daniel Baciu a explicat care este formula de calcul pentru recalcularea pensiilor
Anterior, Daniel Baciu a detaliat formula de calcul în ceea ce privește procesul de recalculare a pensiilor românilor. Se au în vedere românii care au grupe de muncă. Conform șefului instituției, în urma acestui proces, se vor înlătura inechitățile.
De asemenea, se are în vedere cea mai cunoscută formulă care este luată în considerare pentru recalcularea pensiilor din noua lege. Aceasta este şi cea după care se pot face calculele pentru românii pensionari care au grupe de muncă.
Românii care au pensii pe grupe de muncă (grupa unu, grupa doi) vor beneficia de aceeași formulă pentru calculul pensiei ca şi ceilalţi pensionari. Toți cei interesați de recalculare pensii, trebuie să știe că acesta este una dintre variantele aflate pe masa de lucru.
„Aceasta este una dintre variantele de lucru. Această formulă de calcul este valabilă pentru toate cele aproximativ cinci milioane de dosare de pensii care sunt acum în plată în sistemul public de pensii”, a spus şeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).