Bonusurile de pe Wall-Street, considerate pana acum un adevarat „ritual sacru”, ar putea sa dispara cu desavarsire in acest an, ca urmare a crizei financiare ce a afectat aproape toate institutiile financiare.
Astfel, tot mai multe banci anunta ca vor renunta la bonusurile pe care le ofereau angajatilor. O astfel de atitudine in actualul context economic, ar fi „culme iresponsabilitatii”, conform declaratiei lui Barack Obama, presedintele SUA.
Banca UBS AG a fost nevoita sa isi reduca fondurile alocate bonusurile dupa ce a primit un ajutor de stat de 59,2 miliarde de dolari. Si Bank of America se afla sub presiunea de a-si reduce bonusurile dupa ce Andrew Cuomo, procurorul general al New York-ului, a criticat dur atitudinea bancii privind compensatiile oferite executivului.
„Sistemul de compensare asimetrica, prin care angajatii sunt rasplatiti cu bonusuri atunci cand institutia o duce bine insa nu li se cere sa returneze banii cand bancile sunt in pierdere, este un sistem care aduce daune societatii. Acesta trebuie schimbat”, a declarat Nassim Taleb, profesor in cadrul New York University.
Cea mai grava criza economica de la „Marea Depresiune” si falimentul a trei mai institutii financiare americane, Bear Stearns Cos., Lehman Brothers Holdings Inc. si Merrill Lynch & Co., nu a oprit insa, pana in acest moment, bancile sa ofere bonusuri angajatilor sai.
Astfel, institutiile financiare de pe Wall-Street au platit bonusuri de 18,4 miliarde de dolari in 2008, a sasea mare valoare din istorie, cu toate ca raportasera pierderi, potrivit datelor adunate de oficiul de stat Comptroller Thomas DiNapoli.
Sursa: Bloomberg