Pe langa traditionalele disconturi, lanturile de magazine ofera numeroase bonusuri si au creat facilitati de creditare, ceea ce reprezinta o premiera. Sistemele de rate, care in distributia de electrocasnice au dus la o explozie a vanzarilor, nu au aceeasi eficienta in IT. Acesta este motivul pentru care grupul Best, impreuna cu Banc Post, a simplificat in aceasta perioada birocratia necesara unei achizitii in rate.
Practic, oricine are un venit anual de 60 milioane de lei poate cumpara un produs cu o valoare de maximum 500 euro, pe o perioada de cel mult un an, fara giranti si garantii, cu o dobanda de 10%. „Daca acest sistem se va dovedi functional, vom prelungi oferta si dupa Sarbatori”, spune Teo Paduraru, director general la Best Distribution si actionar la Best Computers. In plus, Best ofera si disconturi propriu-zise, care, in functie de valoarea produsului, variaza intre 5 si 8%.
Tocmai din motivul ca marjele comerciale sunt foarte scazute, deci implicit preturile, unii distribuitori s-au ferit sa faca reduceri de pret insemnate, preferand sa ofere un bonus. Astfel, la acelasi pret utilizatorii au primit ceva in plus. De exemplu, atat Ultra Pro, cat si Best, ofera ca bonus un birou pentru orice sistem cumparat in perioada Sarbatorilor.
Tombolele sunt o alta varianta de a stimula clientii sa cumpere in aceasta perioada. Ultra Pro organizeaza o tombola cu premii in valoare de 5.000 USD, participarea nefiind conditionata de valoarea produsului cumparat in aceasta perioada. Marele premiu al tombolei este un PC P4 la 2Ghz. Reduceri semnificative au facut cei de la Flamingo. De exemplu, un laptop Navigator cu procesor P4 costa 1.400 USD, fata de 1.700, cat costa anterior unul cu configuratie asemanatoare. Cel mai mare distribuitor de produse IT din Romania a facut cele mai mari reduceri la sistemele pe care le asambleaza singur. „Facem reduceri semnificative pentru ca, datorita retelei de distributie extinse, negociem cu furnizorii volume mari de componente, la preturi mai reduse”, explica Alex Carlan, director de marketing la Flamingo. Compania detine 33 de magazine, 14 dealeri si 14 magazine virtuale.
Jocurile oferite ca bonus sunt o alta atractie pentru clientii care se gandesc sa faca achizitii IT in aceasta perioada. Sa nu va asteptati insa ca jocurile sa reprezinte ultimele aparitii de pe piata. Faptul ca sistemele de rate fac minuni este cunoscut si celor de la Flamingo, care in catalogul celor 100 de promotii pentru luna decembrie, pe langa pretul final al produsului, comunica clientilor perioada de creditare si valoarea unei rate lunare. De exemplu, sistemul Coral 1200, una din mandriile companiei, costa 499 USD, fiind disponibil si in rate pe o perioada de doi ani, platind o rata de 7,4 USD/ luna.
Din perspectiva afacerii, luna decembrie reprezinta o adevarata mana cereasca pentru vanzatorii de tehnica de calcul. Este cunoscut faptul ca, desi vanzarile companiilor cresc de la an la an, ritmul a incetinit fata de alti ani. In plus, marjele comerciale au scazut pana la pragul profitabilitatii. In aceste conditii, cresterea volumului de vanzari din aceasta perioada a anului are un efect benefic asupra cifrelor de afaceri ale vanzatorilor. Acesta este motivul pentru care, preponderent, promotiile presupun, mai degraba, bonusuri si facilitati de creditare decat reduceri de preturi.
Nu in ultimul rand, valoarea reducerilor sau a bonusurilor este direct proportionala cu forta companiei distribuitoare. Din aceasta cauza, fiecare vanzator gandeste strategia de sarbatori pe cont propriu, fara sa tina neaparat cont de oferta concurentei.