Singapore va avea nevoie de 100.000 de muncitori străini suplimentari în acest an pentru a răspunde avântului foarte puternic al economiei sale, a declarat premierul Lee Hsien Loong, relatează vineri AFP.
„Dacă nu vom deschide poarta pentru muncitorii străini, riscăm un dezechilibru”, a afirmat Lee într-o declaraţie făcută joi în cursul unei vizite în SUA şi despre care a relatat vineri cotidianul Straits Times.
El a estimat la „peste 100.000” numărul „muncitorilor străini suplimentari care vor sosi în acest an”.
„Trebuie să acceptăm aceasta”, a adăugat el, în timp ce comunitatea puternică de străini din Singapore provoacă tensiuni cu singaporezii aflaţi de mult timp în acest stat şi care se plâng de costurile sociale în legătură cu străinii.
Aproximativ o treime din cei circa cinci milioane de locuitori sunt străini, sosiţi îndeosebi în timpul boom-ului din anii 2004-2007.
Lee a dat asigurări că vor fi luate măsuri pentru gestionarea problemei referitoare la sosirea de noi străini.
Înainte de o scădere în 2009 din cauza crizei, Singapore primise 157.000 de noi străini în 2009 şi 144.000 în anul precedent.
Guvernul a majorat cifrele previziunilor referitoare la creşterea PIB-ului în 2010, de la 7-9 % la 13-15 %, ceea ce, potrivit economiştilor, ar putea face din Singapore campionul mondial al creşterii economice. Acest lucru este posibil datorită boom-ului exporturilor, mai ales către restul Asiei, şi situaţiei bune din turism ca urmare a deschiderii recente a două cazinouri.
Banca de investiţii Morgan Stanley a prezis chiar un salt de 16 % al creşterii economice în acest an, după ce mizase pe 9 %.
PIB-ul s-a contractat cu 1,3% în 2009 din cauza crizei mondiale.
SURSA: Agerpres