În anul 2005, numărul automobilelor electrice vândute la nivel global era de câteva sute de unităţi, pentru ca în 2015 să ajungă la 1,26 milioane unităţi, potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) publicat în 2016. Şi acesta este numai începutul, în condiţiile în care Iniţiative Vehiculelor Electrice promovează o flotă mondială de automobile electrice de 20 de milioane de unităţi în 2020 iar declaraţia de la Paris cu privire la modificările climatice a fixat un obiectiv de 100 milioane autoturisme electrice şi 400 de milioane de vehicule electrice cu două şi trei roţi până în 2030. 

În fruntea acestui boom al automobilelor electrice se situează China cu o flotă estimată la 200 milioane unităţi şi restricţii mai dure pentru vehiculele convenţionale în mai multe oraşe pentru a reduce poluarea. 

În aceste condiţii, cotaţiile futures la cobalt, un component cheie pentru producţia bateriilor lithium-ion utilizate de automobilele electrice, a juns joi la 55.270 dolari pe tonă, un salt de 154% faţă de minimul istoric atins de acest metal în luna februarie 2016. 

Creşterea preţurilor ar urma să continue pe fondul cererii puternice venite din China, susţine Rebecca Charlton, director financiar la China Molybdenum (CMOC), o companie chineză de resurse naturale care în prezent controlează 15% din piaţa de cobalt după mai multe achiziţii în Congo. 

"Desigur că există un interes uriaş în jurul autoturismelor electrice dar ceea ce este interesant în cazul Chinei este că ei privesc vehiculele electrice ca mergând dincolo de autoturisme în domeniul transportului public astfel că dacă te gândeşti la populaţia mare a oraşelor din China obţii o dinamică interesantă", a declarat Rebecca Charlton. 

Încă din 2015 China avea cea mai mare flotă de autobuze electrice din lume, cu peste 170.000 de unităţi deja în circulaţie. 

În paralel, modificările din industria auto afectează în mod diferit alte metale, Aviva Leebow Wolmer director general la distribuitorul de oţel Pacesetter apreciind că progresele tehnologice reprezintă o provocare uriaşă pentru industria oţelului. 

"Realitatea este că autoturismele vor fi autonome astfel că la un anumit moment se va pune întrebarea dacă va mai fi nevoie de oţel în automobile? Dacă răspunsul este negativ atunci vom concura cu alte produse şi întrebarea e cum va fi influenţată piaţa noastră ţinând cont de faptul că sectorul auto este una din primele trei industrii pentru cererea de oţel"? a apreciat Aviva Leebow Wolmer. Aceasta a apreciat însă că industria oţelului are o şansă dacă producătorii vor începe să discute despre aceste modificări şi vor face eforturi pentru a asigura că oţelul rămâne în fruntea altor produse.

AGERPRES