Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va trece în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi va fi restructurat, personalul urmând să se înjumătăţească, iar ulterior va fi parte dintr-un departament special de management al apelor înfiinţat la minister. "Am vorbit deja cu ministrul Agriculturii, în subordinea căruia se află, în prezent, ANIF, şi a fost de acord să preluăm Agenţia, care are în administrare o mare parte din digurile din România. Vom crea u
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va trece în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi va fi restructurat, personalul urmând să se înjumătăţească, iar ulterior va fi parte dintr-un departament special de management al apelor înfiinţat la minister.
„Am vorbit deja cu ministrul Agriculturii, în subordinea căruia se află, în prezent, ANIF, şi a fost de acord să preluăm Agenţia, care are în administrare o mare parte din digurile din România. Vom crea un departament special de management al apelor la minister, pentru a avea o comandă unică în situaţii precum cele întâlnite în ultima perioadă, în timpul inundaţiilor”, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
Acesta a precizat că trecerea ANIF de la Agricultură la Mediu va presupune o înjumătăţire a personalului agenţiei, care are, în prezent, circa 5.000 de angajaţi.
„Are cam 5.000 de angajaţi. Foarte mulţi, după părerea mea. Cred că putem să reducem numărul acestora, putem discuta, dar cred că până la jumătate”, a spus Borbely. Potrivit acestuia, scopul preluării ANIF este constituirea unui departament de management al apelor şi de luptă împotriva inundaţiilor care să aibă „o comandă unică”.
„Această structură va fi condusă de un director general cu rang de secretar de stat. Până acum am avut o comandă dublă în aceste chestiuni: şi la ANIF, şi la Ministerul Mediului, şi oricât de bună a fost colaborarea, au fost probleme. Măsura aceasta sperăm să fie benefică şi să simplifice lucrurile în acest domeniu”, a spus Borbely.
900 milioane lei, pentru diguri, în acest an
Ministrul a anunţat că lucrările de apărare împotriva inundaţiilor vor avea alocaţi, în 2010, cei mai mulţi bani de după 1990, avansând o sumă de 900 milioane lei care ar urma să fie folosiţi anul acesta pentru plata construcţiilor şi consolidărilor de diguri.
„Anul acesta vom aloca cei mai mulţi bani de după 1989 pentru lucrările împotriva inundaţiilor. În 2006 şi 2007, când erau bani la buget, s-au dat pentru astfel de lucrări 500-600 milioane lei. Ei bine, anul acesta, an de criză, am decis să dăm în jur de 900 milioane lei pentru astfel de lucrări. Există banii, trebuie să rezolvăm odată această problemă”, a spus Borbely.
Ministrul a precizat că decizia de alocare a acestei sume a fost luată înainte de inundaţiile devastatoare din ultima lună. „Am luat deja decizia, banii există”, a spus Borbely, precizând că sumele vor veni atât de la bugetul de stat, cât şi din Fondul de Mediu sau din surse externe.