‘Sunt destul de ferm atunci când sunt convins că ceea ce fac este foarte bine. E un principiu de bază, cum că poluatorul plăreşte. Dacă cineva este nemulţumit de taxa auto şi nu-şi permite să o plătească, atunci să meargă pe piaţă şi să-şi cumpere o maşină chiar şi veche de 5-6 ani, dar înmatriculată în România’, a menţionat Borbely.
Ministrul Mediului a adăugat că în anul 2010, au ajuns în ţară circa 130.000 de maşini mai vechi de zece ani dintr-un total de 230.000 de unităţi second-hand.
‘Am statistica anului 2010 care arată că au fost vândute circa 105.000 de maşini noi şi au fost aduse în ţară 230.000 de maşini second-hand, dintre care 130.000 mai vechi de zece ani. România nu poate să-şi permită să cheltuie 722 milioane lei pentru programul ‘Rabla’, şi să permită în acelaşi timp, fără niciun fel de rigurozitate şi taxe să se aducă în ţară maşini second’, a atras atenţia Laszlo Borbely.
Întrebat ce părere are despre înmatriculările de maşini făcute în Bulgaria, şeful MMP a subliniat faptul că ‘e treaba fiecăruia unde vor să-şi înmatriculeze maşina, că e în Ungaria, Cipru sau Bulgaria’.
Taxa de poluare auto a crescut, de la 1 ianuarie 2011, în medie, cu 45-50%, în funcţie de vechime şi puterea maşinii.
Modificările taxei auto prevăd aplicarea acesteia de la 1 ianuarie 2011 şi pentru maşinile Euro 5, cuantumul taxei fiind între 40 de euro, pentru o maşină cu motor de 1.100 cmc şi o vechime de doi ani, şi 1.867 euro, în cazul unei maşini noi de 4.200 cmc.
Pentru motorizările mici, de 1.100 cmc, taxa se situează între 40 şi 50 de euro (mai mare pentru maşinile noi), pentru cele cu motoare de 1.150 cmc – între 57 şi 73 de euro, iar pentru cele de 1.200 cmc – între 54 şi 76 de euro, în funcţie de vechimea maşinii.
La motorizările de 1.400 cmc, taxa variază între 108 şi 130 de euro, la 1.461 cmc – între 174 şi 220 de euro, iar la 1.598 de cmc taxa va fi de 329 de euro. Pentru versiunea Dacia Duster cu motor de 1,6 litri şi un preţ de 10.950 euro, taxa auto va fi de 329 de euro.
Pentru autoturismele cu motorizări de 2.000 cmc, taxa va varia între 342 şi 413 euro, în funcţie de vechime, pentru 2.200 cmc – între 604 şi 765 euro, pentru 3.000 de euro – între 895 de euro şi 1.133 euro, iar pentru 3.200 cmc taxa se va situa între 953 şi 1.152 euro.
Totodată, cumpărătorii de maşini uzate fără dotări suplimentare, de exemplu aer condiţionat şi airbag, vor plăti o taxă mai mare începând din 2011, potrivit normelor metodologice de aplicare a ordonanţei privind taxei auto.
Guvernul va diminua nivelul cotei de depreciere din taxa auto de care au beneficiat până în prezent cumpărătorii de maşini uzate fără astfel de dotări suplimentare.
Astfel, taxa auto poate fi redusă în baza unor formule de calcul care ţin cont de gradul de depreciere a maşinii, calculat în raport cu diferenţa de vechime între data primei înmatriculări şi anul de fabricaţie înscris în cartea de identitate a vehiculului, starea generală şi nivelul de dotare.
Coeficienţii de reducere a taxei auto calculaţi în funcţie de vechimea maşinii vor fi reduşi de la o diferenţă 1,03-1,10 la la 1,01-1,04, iar cei raportaţi la starea generală a autovehiculului, respectiv aspectul exterior şi interior (semne de coroziune şi deteriorare pe caroserie, revopsire, curăţenia tapiţeriei, starea componentelor de bord) vor scădea de la 1,10 la la 1,05.
Atunci când noua cotă totală de reducere, calculată pentru toţi aceşti indicatori, este mai mare de 90%, se va aplica o cotă de reducere de 90%. Până în prezent, cota maximă de reducere acceptată era 95%.
SURSA: Agerpres