România are nevoie de energie nucleară pentru că este o energie ieftină care nu poluează, dar eu aş opta şi pentru hidro, întrucât suntem foarte avantajaţi din acest punct de vedere, a declarat, vineri, pentru Radio France International, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.
"Este o energie ieftină (energia nucleară, n.r.) şi care, de fapt, nu poluează, din punct de vedere ecologic nu sunt poluatoare, dar din cauza acestor riscuri, oricât de mici ar fi, dacă m-ar întreba cineva în legătură cu România, eu aş opta de exemplu pentru hidro. Noi suntem foarte avantajaţi din punct de vedere al hidrocentralelor. Se pot construi foarte multe micro-hidrocentrale" a spus Borbely.
Întrebat dacă există vreun risc major ca norul radioactiv din Japonia să ajungă pe teritoriul României, ministrul Mediului a menţionat că probabilitatea este mică.
"Din toate informaţiile pe care le avem până acum, riscul este mic. Japonia este la o distanţă foarte mare de România. Din informaţiile pe care le-am primit până astăzi de la cei care monitorizează eventuala posibilitate de a avea un nor radioactiv, riscurile sunt foarte mici în momentul de faţă", a subliniat Laszlo Borbely.
SURSA: Agerpres