Statul român ar putea obţine până la finele anului viitor 1,7 miliarde euro din vânzarea certificatelor de poluare, bani care ar fi investiţi în proiecte de mediu, a spus ministrul Mediului, Laszlo Borbely. "Până la sfârşitul anului 2011 trebuie să vindem cât mai mult. Trebuie să recunoaştem că suntem întârziaţi. România ar putea să acceadă peste 1,7 miliarde euro. Banii revin exclusiv în investiţii de mediu", a spus Borbely. El a arătat că, din ce cunoaşte, int
Statul român ar putea obţine până la finele anului viitor 1,7 miliarde euro din vânzarea certificatelor de poluare, bani care ar fi investiţi în proiecte de mediu, a spus ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
„Până la sfârşitul anului 2011 trebuie să vindem cât mai mult. Trebuie să recunoaştem că suntem întârziaţi. România ar putea să acceadă peste 1,7 miliarde euro. Banii revin exclusiv în investiţii de mediu”, a spus Borbely.
El a arătat că, din ce cunoaşte, interes pentru certificatele de poluare deţinute de România ar putea fi manifestat de Spania şi, posibil, Japonia.
Ministerele Economiei şi al Mediului au elaborat la începutul lunii mai cadrul legislativ de valorificare a surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite României (AAU) prin Protocolul de la Kyoto în cadrul schemelor de investiţii care vor duce la reducerea emisiilor poluante.
Pentru fiecare tonă de dioxid de carbon se emite un certificat de emisii, denumit unitate a cantităţii atribuite (AAU). România şi-a asumat, în intervalul 2008-2012, reducerea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră, faţă de nivelul anului 1989, procent similar cu cel convenit de Uniunea Europeană.