Premierul britanic Boris Johnson a declarat că ar fi fost ''mare păcat'' dacă Regatul Unit ar fi urmat sfatul de a rămâne în programul de vaccinare al Uniunii Europene. Acesta susține că a reușit să facă lucrurile mai bine în anumite privințe.
Boris Johnson a spus miercuri, în parlament, că este de părere că ar fi fost ”mare păcat” dacă Regatul Unit ar fi urmat sfatul de a rămâne în programul de vaccinare al Uniunii Europene. În plus, acesta consideră că a reușit să facă lucrurile diferit și mai bine în anumite privințe.
În plus, Boris Johnson a declarat că Regatul Unit depinde de prieteni și parteneri și că va continua să lucreze cu ei.
”Dar suntem la început şi este foarte foarte important să vă amintiţi că acesta este un demers internaţional, aceste vaccinuri. Depindem de prietenii şi partenerii noştri şi vom continua …să lucrăm cu acei prieteni şi parteneri din UE şi nu numai”, a menţionat premierul britanic.
Boris Johnson: Ar fi fost mare păcat dacă Regatul Unit ar fi rămas în programul de vaccinare al UE. Medicii din Marea Britanie au făcut un apel urgent
Reuters informează că mai mulți medici din Marea Britanie i-au scris Directorului Medical al Angliei pentru a-i recomanda să scurteze intervalul dintre dozele de vaccin Pfizer/BioNTech la şase săptămâni de la 12 săptâmâni.
Marea Britanie prioritizează administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, permiţând până la 12 săptămâni până la cea de-a doua doză pentru a oferi unui număr cât mai mare de persoane o protecţie iniţială.
Dar Pfizer şi BioNTech au avertizat că nu deţin dovezi care să ateste că vaccinul va continua să protejeze dacă cea de-a doua doză este administrată la mai mult de 21 de zile de la prima.
Asociaţia Medicală Britanică (BMA) a precizat într-un comunicat trimis sâmbătă pe e-mail că i-a scris Directorului Medical al Angliei (CMO), Chris Whitty.
BMA a precizat că susţine administrarea celei de-a doua doze într-un interval de până la 42 de zile după prima doză, dar că un interval mai lung nu este în concordanţă cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Drept urmare, a îndemnat CMO să ”revizuiască de urgenţă poziţia curentă a Marii Britanii referitoare la administrarea celei de-a doua doze după 12 săptămâni”.