Rasismul nu îşi are locul în societate. O spune pemierul britanic, Boris Johnson, într-un mesaj transmis către Donald Trump. Totul sa întâmplat după uciderea afro-americanului George Floyd de către un poliţist alb. Cazul a declanşat un val de indignare la nivel mondial, relatează AFP.
Boris Johnson, mesaj pentru Donald Trump
”Mesajul meu către preşedintele Trump, către oricine din Statele Unite ale Americii, din Regatul Unit este că rasismul, violenţele rasiste nu îşi au locul în societăţile noastre şi sunt sigur că este o opinie larg împărtăşită în întreaga lume”, a afirmat Johnson, declarându-se ”dezgustat şi îngrozit”, în cadrul unei conferinţe de presă, după o manifestaţie la care au participat mii de persoane în centrul Londrei pentru a cere dreptate în urma morţii lui George Floyd.
În pofida interdicţiei pentru adunări publice impuse din cauza pandemiei, mii de manifestanţi s-au deplasat în Hyde Park înainte de a manifesta în centrul Londrei pentru a cere dreptate după moartea lui George Floyd. Incidente au izbucnit în jurul Downing Street între manifestanţi şi poliţişti, potrivit AFP.
”Să ştie fraţii şi surorile noastre de culoare din Statele Unite ale Americii că suntem alături de ei”, a afirmat actorul britanic John Boyega, care deţine unul dintre rolurile principale în ultimele episoadele ale Star Wars.
Moartea lui George Floyd a declanşat numeroase manifestaţii şi o intensificare a violenţelor în numeroase oraşe din SUA, dar şi în alte ţări, conform Agerpres.