Boris Johnson, noul prim-ministru al Marii Britanii, a făcut încă din prima clipă după învestirea sa în funcție declarații foarte tranșante cu privire la Brexit. Johnson este unul dintre cei mai înfocați susținători ai părăsirii UE, iar declarațiile sale nu îi dezmint poziția de până acum.
Nici nu a fost bine învestit în poziția de premier și Boris Johnson, noul prim-ministru britanic, a făcut declarații foarte tranșante cu privire la Brexit, afirmând că Londra este pregătită să părăsească Uniunea Europeană pe 31 octombrie 2019 în orice condiții.
”Oamenii care pariază împotriva Marii Britanii îşi vor pierde cămăşile de pe ei pentru că vom restabili încrederea în democraţie şi vom îndeplini promisiunile repetate ale parlamentului către popor şi vom ieşi din UE pe 31 octombrie, fără a invoca niciun fel de scuze”, a declarat Johnson, citat de presa internațională.
”Stau astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă spune vouă, poporului britanic, că acei critici se înşală”, a mai spus el, în faţa reşedinţei de pe Downing Street 10, la puţin timp după ce a fost învestit oficial prim-ministru de regina Elisabeta a II-a.
Johnson, unul dintre susţinătorii vocali ai Brexitului, a spus că va încheia ”un nou acord, un acord mai bun” cu Uniunea Europeană, ”bazat pe liber schimb”.
Brexit fără acord
Fostul primar al Londrei şi ministru de externe a repetat că dacă acest lucru va trebui să se facă cu preţul unei ieşiri fără acord, atunci ţara lui va fi gata:
”Este vital să ne pregătim pentru posibilitatea redusă ca Bruxellesul să refuze să mai negocieze şi să fim forţaţi să ieşim fără acord, nu pentru că vrem acest rezultat ci pentru că este de bun-simţ să ne pregătim”, a adăugat cel care a fost unul dintre principalii promotori ai votului pro-Brexit înaintea referendumului din iunie 2016.
De asemenea, el s-a declarat ”convins” că ar putea obţine un acord care să nu includă controale la frontiera irlandeză, dar nici ”plasa de siguranţă antidemocratică”.
”Plasa de siguranţă” sau ”backstop” este un mecanism prevăzut de acordul încheiat de Theresa May cu Bruxellesul, care permite evitarea unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi vecina sa Republica Irlanda, după Brexit.
Acordul privind ”plasa de siguranță” a fost însă respins de trei ori de deputaţii britanici.