Premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson a început o nouă săptămână de concediu – a doua în 15 zile -, anunţă luni biroul său, în contextul în care Regatul Unit se confruntă cu mai multe crize, inclusiv o inflaţie record, relatează AFP.
Boris Johnson, „escapadă” în străinătate cu soția
„Premierul este în vacanţă săptămâna aceasta”, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului, subliniind că şefii de Guvern, chiar dacă sunt absenţi, sunt ”informaţi cu privire la toate dosarele urgente şi iau decizii, mai ales în domeniul securităţii naţionale”.
El nu a precizat unde anume se află Johnson, însă cotidianul The Times dezvăluie că acesta s-a dus împreună cu soţia sa, Carrie, în Grecia, unde a fost fotografiat într-un supermarket la periferia Atenei.
A loving couple having a holiday in Greece
The Marxist press in uproar because the young dad is Boris Johnson.
When you work as hard as he does you DESERVE a break.
Enjoy the sun & ouzo Prime Minister.
By the way Big Dog it’s quite sunny in the UK too!😎☀️pic.twitter.com/jrJ6MgTKRb— Sir Michael Take CBE (@MichaelTakeMP) August 14, 2022
Această „escapadă” în străinătate are loc la o săptămână după ce Boris Johnson – care a demisionat la începutul lui iunie după luni se scandaluri şi minciuni – a petrecut câteva zile în Slovenia – în „luna de miere” – împreună cu soţia sa, cu 24 de ani mai mică decât el, cu care s-a căsătorit în urmă cu un an, a treia soţie a liderului conservator.
Johnson a promis să rămână la Guvern până la desemnarea unui nou şef al Partidului Conservator.
Doi candidaţi au rămas în cursă – şefa în exerciţiu a diplomaţiei britanice Liz Truss şi fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak.
Rezultatul alegerilor interne ale formaţiunii politice este aşteptat la 5 septembrie.
Colegii săi îi reproșează plecarea în concediu
Noul concediu al lui Johnson intervine în contextul în care voci se ridică în clasa politică britanică şi-i reproşează că este absent în în timp ce compatrioţii săi suferă din cauza unei creşteri foarte mari a costului traiului, mai ales în urma unei ”explozii” a preţului electricităţii.
Guvernul anunţa săptămâna trecută că îi revine ”viitorului premier” să acţioneze împotriva acestei crize şi nu lui Johnson, care expediază doar afaceri curente.
Regatul se confrntă concomitent cu o secetă istorică, ce loveşte în plin sectorul agricol şi care a condius la impunerea unor restricţii ale irigării în mai multe regiuni.
The Times dezvăluie că Boris Johnson intenţionează să se lanseze într-”o serie de vizite şi discursuri” după ce se întoarce din concediu, weekendul viitor, cu scopul de a-şi îndemna succesorul să continue să-i apere priorităţile, mai ales susţinerea de către Regatul Unit a Ucrainei împotriva invaziei ruse.