Boris Johnson a vorbit joi, 1 septembrie, despre războiul din Ucraina și consecințele acestuia asupra Europei. Astfel, premierul britanic în exercițiu a subliniat că renunțarea la dependența de importuri energetice rusești reprezintă o urmare pozitivă a conflictului.
Boris Johnson prezintă o consecință pozitivă a războiului din Ucraina: Europa se va dezobișnui de hidrocarburile rusești
Așadar, premierul britanic în exercițiu a subliniat că războiul pornit de Vladimir Putin este o catastrofă. Chiar și așa, spune Boris Johnson, Europa are oportunitatea de a renunța la hidrocarburile rusești.
„Din această catastrofă, din războiul lui Putin, cred că poate ieşi şi ceva bun în sensul că Europa se va dezobişnui de hidrocarburile ruseşti. Nu vom mai fi condiţionaţi, vulnerabili la şantajul său, iar, în această ţară, vom accelera considerabil reformele şi măsurile de mult timp aşteptate pentru a deveni independenţi pe plan energetic, în special prin remedierea daunelor pe care le-am provocat industriei noastre nucleare”, a declarat Boris Johnson într-un discurs rostit în cursul unei vizite la o centrală nucleară din estul Angliei, conform reuters.com
Marea Britanie ar urma să investească 700 de milioane de lire sterline
Boris Johnson a anunţat joi că Marea Britanie ar urma să investească 700 de milioane de lire sterline, respectiv 810 milioane de euro, în proiectul centralei nucleare Sizewell C, dezvoltat de EDF, ceea ce constituie ultimul său anunţ major de politică internă înainte de a părăsi postul de prim-ministru săptămâna viitoare.
Regatul Unit încearcă să-şi consolideze independenţa energetică, în timp ce milioane de britanici s-ar putea confrunta cu probleme în ceea ce priveşte încălzirea la iarnă, în condiţiile exploziei preţurilor la petrol şi gaze, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Dezvoltarea energiei nucleare ar trebui să reducă în cele din urmă dependenţa Marii Britanii de gazele naturale, care anul trecut au asigurat aproximativ 45% din producţia de energie electrică.
„Trebuie să mergem înainte cu Sizewell C”, a spus Johnson în oraşul cu acelaşi nume, care găzduieşte acest proiect în estul Angliei.
Prețurile la energie au explodat în Marea Britanie
Amintim că autoritatea britanică de reglementare a anunțat o majorare cu 80% a prețului maxim la energie. Noile tarife sunt îngrijorătoare însă se așteaptă măsuri din partea noului premier care-l va înlocui pe Boris Johnson din 6 septembrie.
Preţul maxim al energiei pe care companiile din sector îl pot percepe gospodăriilor din Marea Britanie începând cu 1 octombrie 2022 a fost fixat la 3.549 lire (4.202 euro), ceea ce înseamnă o creştere ce 80% faţă de actuala limită, a anunţat vineri autoritatea britanică de reglementare Ofgem, citată de agenţia EFE. Preţul maxim este în prezent de 1.971 lire (2.325 euro) pe an/gospodărie.