Boris Johnson a afirmat că Vladimir Putin nu ar fi invadat Ucraina dacă ar fi fost femeie și consideră că războiul este un „exemplu perfect de masculinitate toxică”. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat presei germane după summitul G7 de la Schloss Elmau.

Vladimir Putin, exemplul perfect de masculinitate toxică

Johnson a declarat pentru postul de televiziune ZDF că „dacă Putin ar fi fost o femeie, ceea ce evident nu este, dacă ar fi fost, chiar nu cred că s-ar fi angajat într-un război nebunesc, macho, de invazie și violență în modul în care a făcut-o. Dacă vreți un exemplu perfect de masculinitate toxică, este ceea ce face el în Ucraina”, transmite The Guardian.

Această declarație vine după ce liderii occidentali au încheiat summitul G7 de trei zile din sudul Germaniei promițând să crească costurile economice și politice pentru Putin și pentru regimul său din cauza războiului Rusiei în Ucraina.

Totodată, premierul britanic a spus că reuniunea la vârf a G7 a fost „incredibilă” întrucât liderii celor şapte puteri „s-au apropiat din ce în ce mai mult”.

„Logica este că da, desigur, toţi vor ca războiul să se termine, vor cu disperare ca războiul să se încheie, dar nu există o posibilă înţelegere. Putin nu face o ofertă de acord, (preşedintele ucrainean Volodimir) Zelenski nu poate face o ofertă de acord”, constată Johnson, citat de DPA.

Occidentul trebuie să sprijine Kievul în strategia sa militară pentru a ajuta la schimbarea dinamicii conflictului şi a obţine pentru Zelenski „cea mai bună poziţie posibilă de a negocia când şi dacă se va ajunge la discuţii în cele din urmă”, a spus prim-ministrul britanic.

„Noi dorim într-adevăr să le oferim ucrainenilor o rezistenţă strategică”, a adăugat el.

Marea Britanie își consolidează prezența militară în Estonia

De atunci, Boris Johnson a călătorit la Madrid pentru summit-ul NATO, împreună cu ministrul de externe, Liz Truss.

De asemenea, prezența militară britanică în Estonia va fi consolidată, deoarece NATO își intensifică dramatic capacitatea de a răspunde Rusiei. Marea Britanie are deja o prezență militară semnificativă în Estonia, iar premierul va folosi întâlnirea pentru a extinde cartierul său general în națiunea baltică. Oficialii au declarat că acest lucru ar asigura că Regatul Unit ar putea furniza întăriri rapide în caz de nevoie și ar putea desfășura artilerie, apărare aeriană și elicoptere.

Alianța plănuiește să aibă 300.000 de soldați la un nivel de pregătire ridicat – față de 40.000 în prezent – iar Marea Britanie va angaja capacități terestre, aeriene și maritime pentru „noul model de forță”.