Borusan Pipe va deschide o nouă capacitate de producţie în Parcul Industrial Alinso din comuna Ariceştii Rahtivani, județul Prahova, peste câteva luni, a informat, miercuri, Ministerul Energiei.
Borusan Pipe va deschide o nouă capacitate de producţie în Parcul Industrial Alinso
Ștefan Radu-Oprea, ministrul Energiei, a informat, miercuri, că Borusan Pipe urmează să deschidă o nouă capacitate de producție în Parcul Industrial Alinso, situat pe teritoriul comunei Ariceștii Rahtivani din județul Prahova. Noua capacitate de producție se va deschide peste câteva luni. Acolo va începe producția de țevi utilizate în fabricarea automobilelor, având clienți precum Dacia și Ford Otosan, dar și alte companii din Germania, Slovacia, Ungaria, Cehia sau Polonia.
Utilajele au început să sosească în hala de producție, fiind instalate și supuse la probe. Investiția inițială este de 15 milioane de euro, cu posibilitatea dublării ei în cel mai scurt timp, în funcție de cererea pieței. Prima etapă a proiectului presupune crearea a șaizeci de noi locuri de muncă. Obiectivul principal al Borusan Pipe este să își diversifice investițiile și în alte domenii de activitate, nu doar în cel al componentelor destinate industriei auto.
„De aceea, astăzi am fost însoțit de reprezentanții autorităților județene și locale, Virgiliu-Daniel Nanu candidatul #PSD la funcția de Președinte al CJ Prahova (fost Prefect) de actualul Prefect, Emil Draganescu și Primarul Gheorghe Orbu, pentru a transmite un mesaj clar de sprijin pentru investițiile noi din Prahova și din Ariceștii Rahtivani.
Atunci când investitorii, cu capital românesc sau străin, găsesc sprijin la autoritățile locale, județene sau guvernamentale proiectele se dezvoltă la timp generând locuri de muncă și prosperitate pentru localitățile unde sunt amplasate.”, a scris el pe Facebook.
Despre Borusan Pipe
Borusan Pipe a fost prima întreprindere industrială a unuia dintre cele mai importante conglomerate de afaceri din Turcia, Grupul Borusan. De la înființarea sa, compania și-a axat investițiile pe soluții care aduc valoare partenerilor săi, având o perspectivă globală.
În prezent, Borusan Pipe își desfășoară activitatea la nivel global. Are peste 2.500 de angajați și oferind peste 4.000 de tipuri de produse. Cele unsprezece facilități ale sale din trei continente și volumul mare de vânzări au consolidat poziția sa ca unul dintre principalii producători din industria țevilor de oțel din Europa și din lume.
Borusan Pipe își împărtășește experiența, expertiza și pasiunea la nivel mondial, oferind țevi de ultimă generație pentru diverse domenii, de la industria auto la construcții și de la energie la producția de mașini. Compania și-a continuat investițiile având în vedere dinamica pieței la nivel global.
În anul 2001, a făcut primul său pas în afara granițelor țării. A cumpărat facilitățile din Vobarno și a înființat Borusan Vobarno Tubi S.p.A. În anul 2014, a fondat Borusan Pipe US Inc. pentru a gestiona investiția sa în fabrica din Houston Baytown din SUA. Succesul Borusan Pipe US Inc. a venit rapid, datorită tehnologiei avansate și produselor inovatoare.
În anii 2016, 2017 și 2020, a câștigat premiul „Cel mai bun producător de țevi”. Premiul a fost oferit de una dintre cele mai prestigioase publicații din SUA: American Metal Market. În anul 2023, Borusan Pipe a achiziționat Berg Pipe, o companie cunoscută pentru producția sa la cea mai înaltă calitate și cu cea mai mare capacitate din SUA.