"Insolvenţa Hidroelectrica a arătat că şi companiile statului pot genera încredere şi profit, dacă sunt administrate corect. Această transformare din 'Cenuşăreasa sistemului energetic românesc' în 'perla coroanei' sau 'regina balului' a însemnat multă muncă şi asumare din partea echipei manageriale", a spus Borza.

El a amintit că marţi se împlinesc patru ani de când a preluat mandatul de administrator al Hidroelectrica.

"În 2012, Hidroelectrica era cea mai îndatorată companie. În tabelul creanţelor au fost recunoscute datorii de 4,3 miliarde de lei, valoare-record pentru un pasiv al unei companii. Hidroelectrica acumulase pierderi de 170 de milioane de euro în anii 2011 – 2012 şi avea un minus în trezorerie de 763 de milioane de lei. Am preluat o companie îngenuncheată, cu circa 500 de contracte împovărătoare, iar, în primele cinci luni, am denunţat sau renegociat 487 dintre contracte", a spus Borza.

Potrivit acestuia, în 2012, compania avea un cost de producţie de 184 de lei pe MWh.

 

"În 2016, predăm celor doi acţionari – Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea – această societate cu indicatori care ar face invidioasă orice companie din România. Am tăiat în carne vie pe toate palierele de costuri. Am ajuns la un EBITDA de 68% din cifra de afaceri. În 2014 – 2015, EBITDA a fost de 63% din cifra de afaceri. Nicio altă companie înregistrată la Registrul Comerţului nu a obţinut astfel de indicatori. Acest lucru înseamnă că am avut un profit din exploatare de 500 de milioane de euro din 800 de milioane de euro cifră de afaceri", a spus Borza.

Reprezentantul Euro Insol a adăugat că, în acest moment, compania nu mai are niciun leu datorie şi a achitat toate datoriile de 4,3 miliarde de lei din surse proprii. În plus, societatea a realizat o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei în 2012, de trei miliarde de lei în 2013, de 3,157 milioane de lei în 2014 şi de 3,110 miliarde de lei în 2015.