"Nu am venit cu gândul de a mă pensiona de la Hidroelectrica, deşi evident că m-ar fi onorat. (…) Pot să anunţ cu oarecare tristeţe, durere, dar până la urmă e ca un părinte care şi-a crescut bine copilul, ajunge la vârsta majoratului şi îi dai drumul în lume să se descurce, pe 8 iunie vom pune şi noi puşca în cui şi ne vom lua rămas bun de la un colectiv de oameni minunaţi, cu care în aceşti ani, nu uşori, am făcut istorie", a declarat Borza.
Administratorul judiciar a făcut şi un bilanţ activităţii sale din ultimii ani la conducerea Hidroelectrica.
"În 2012 am preluat cea mai îndatorată companie din România, cu 1,2 miliarde de euro datorii. Astăzi Hidroelectrica nu mai datorează nimănui un leu. Am reuşit performanţa, fără să ţepuim pe nimeni, să plătim aceşti bani la valoare nominală, ban pe ban. În 2012 am preluat o societate cu 177 de milioane de euro pierderi pe ultimele două exerciţii financiare. (…) În ultimii trei ani de zile, Hidroelectrica a încheiat exerciţiile financiare cu un profit brut cumulat de peste 500 de milioane de euro. A reuşit performanţa o companie în insolvenţă, caz unic în lume, să dea dividende acţionarilor", a spus Remus Borza.
El a apreciat că ceea ce s-a realizat la Hidroelectrica în perioada insolvenţei este un adevărat miracol economic.
"În aceşti ani am reuşit să facem un miracol la Hidroelectrica, să o transformăm în cea mai eficientă, cea mai profitabilă companie din România. (…) 500 de milioane de euro profit operaţional din 850 de milioane de euro cifră de afaceri", a precizat Borza.
Hidroelectrica se află din nou în insolvenţă din februarie 2014. Compania a mai fost anterior în procedură de reorganizare judiciară în perioada iunie 2012 – iunie 2013.
SURSA: Agerpres