'Ştiţi că sunt mulţi specialişti în piaţă în ultimii ani de zile. Românii sunt pricepuţi la orice, la femei frumoase, la fotbal, la politică şi mai nou la energie. În fiecare săptămână avem câte o şuşă, fiecare fiţuică, site obscur pune de o dezbatere, de o masă rotundă pe energie, strategii la greu. Mulţi fani de tractor, din piaţă, spun că este normal ca Borza să facă profit de 500 milioane de euro pentru că a tăiat bugetul de investiţii, de mentenanţă, a dat tot poporul afară. Fals. Hidroelectrica este compania care în ultimii 20 de ani a alocat 3,5 miliarde de euro pentru investiţi', a spus Remus Borza.
Acesta a afirmat că peste trei luni compania va pune în funcţiune centrala de la Bretea, de 9,9 MW, o investiţie de 78 de milioane de euro. Anul viitor vor fi puse în funcţiune două centrele, la Răstoliţa şi la Dumitra, iar în 2017 o centrală la Bumbeşti.
'Doar pe partea de punere în funcţiune de capacităţi noi de producţie avem investiţii de 450 de milioane de euro care se derulează pe următorii patru ani şi jumătate', a declarat Borza.
De asemenea, Remus Borza a spus că în noiembrie compania va ieşi în SEAP cu documentaţia în vederea atribuirii contractului de retehnologizare pentru Vidraru.
Remus Borza a declarat că Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă în primele şase luni din 2016 şi ar putea fi listată la trei luni de la ieşirea din insolvenţă. Borza a mai spus că Hidroelectrica mai are 11 procese pe rol din 75.
Hidroelectrica se află pentru a doua oară în insolvenţă în ultimii trei ani, prima dată fiind în perioada iunie 2012 – iunie 2013.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, cu o cotă de piaţă de 30%. Compania a înregistrat un profit de 725 milioane lei, în primul semestru din acest an, cu 42% mai mare decât cel consemnat în perioada similară din 2014.
SURSA: Agerpres