Aceasta după ce Consiliul de Supraveghere i-a revocat din funcţie în şedinţa de joi pe Eugen Brădean, directorul de furnizare, şi pe Ovidiu Agliceru, directorul Direcţiei Control Intern.
‘Pe Agliceru l-am revocat pentru că, în şedinţa din 22 octombrie, s-a abţinut la propunerea lui Brădean (privind încheierea unui contract cu Energon Power & Gas – n.r.). Trebuia să voteze împotrivă, nu să se abţină. Directorii Hidroelectrica au fost numiţi acolo pentru a-şi asuma decizii, nu să se abţină’, a declarat Borza.
Potrivit sursei citate, la şedinţa de luni, 28 octombrie, alţi directori urmează să fie revocaţi. Întrebat care vor fi aceştia, Borza a răspuns: ‘Toate la timpul lor. Ei se ştiu care sunt, cei din gaşca lui Mihăilă. Cine a venit pe prietenii o să plece. Aici se munceşte, nu accept să existe hoţi în Hidroelectrica. Aşteptăm demisiile lor de onoare în acest weekend’, a mai spus Borza.
Pe lângă Brădean şi Agliceru, din Directoratul companiei mai fac parte Mihail Stănculescu, preşedintele Directoratului, Aurel-Lucian Cocoş şi Mihai Teleanu.
Anterior, Hidroelectrica a remis un comunicat de presă în care se preciza că Eugen Brădean şi Ovidiu Agliceru au fost revocaţi joi din funcţia de membrii ai Directoratului Hidroelectrica.
‘Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA, întrunit în şedinţa în dată de 24.10.2013, a aprobat în unanimitate propunerea domnului Av. Dr. Remus Borza, Preşedinte al Consiliului de Supraveghere, de revocare a domnilor Eugen Brădean şi Ovidiu Agliceru din funcţia de membri ai Directoratului Hidroelectrica SA. Totodată, Consiliul de Supraveghere va analiza, în şedinţa din data de 28.10.2013, activitatea celorlalţi 3 membri ai Directoratului şi va hotărî dacă le va prelungi mandatul ce urmează să expire la 30 octombrie 2013’, se precizează în comunicat.
Miercuri seară, un comunicat al Departamentului pentru Energie anunţa că Ioan Mihăilă a fost eliberat din toate funcţiile deţinute.
Tribunalul Bucureşti a emis joi mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, acuzat de dare de mită, şi Eugen Brădean, director comercial al aceleiaşi societăţi şi membru al Directoratului, acuzat de complicitate la luare şi dare de mită.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în octombrie, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma ‘Energon Power and Gas’ din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei – aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiţii defavorabile pentru societatea în cauză.
DNA precizează că promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Brădean, iar suma promisă urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice.
‘Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Ioan Mihăilă. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Eugen Brădean’, susţin procurorii anticorupţie.
SURSA: Agerpres