Compania caută ingineri cu diferite specializări atât pentru producţie, cât şi pentru cercetare şi dezvoltare, personal din domeniul economic şi administrativ, persoane cu studii medii pentru activitatea de producţie, dar şi tineri cu potenţial, pe care să îi pregătească pentru o viitoare carieră de management. Posturile libere sunt afişate pe site-ul companiei, www.bosch.com.ro, la secţiunea „Cariere“. Evenimentul se va desfăşura între orele 10:00 – 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. Târgul de joburi este organizat de Bosch în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj.
“Bosch a început angajările încă din luna octombrie a anului trecut, dar până acum am recrutat personalul de specialitate, care avea nevoie de o perioadă de acomodare şi şcolarizare mai îndelungată, noii angajaţi fiind trimişi la training în mai multe fabrici Bosch din Europa. Acum începem recrutările pentru restul poziţiilor. Cluj va deveni pentru Bosch un centru extrem de important. Vom deschide atât un centru de cercetare şi dezvoltare, cât şi o unitate de producţie pentru industria auto, pentru care ştim că vom găsi la Cluj specialişti buni”, a declarat Brigitte Eble, director general al Robert Bosch şi reprezentanta Grupului Bosch în România.
Pe lângă posibilitatea de a aplica direct în cadrul târgului şi de a vorbi faţă în faţă cu personalul de resurse umane al concernului german, în timpul acestui eveniment Bosch va organiza şi o serie de discuţii libere şi prezentări în cadrul cărora persoanele interesate pot afla detalii despre activitatea din noua fabrică, despre politicile de personal, dar şi despre munca de zi cu zi din diviziile de calitate, cercetare şi dezvoltare sau logistică.
“Târgul de joburi este organizat astfel încât persoanele care vin să aplice să poată să ne şi cunoască mai bine, să le oferim posibilitatea de a vorbi cu directorii diferitelor departamente, să pună întrebări şi să înţeleagă mai bine atât activitatea propriu-zisă a acelor divizii, cât şi felul nostru de a gândi”, a continuat Brigitte Eble.
În această vară, Grupul Bosch va termina lucrările de construcţie pentru noua fabrică din Cluj destinată producţiei şi dezvoltării unităţilor electronice de comandă pentru industria auto. Până la sfârşitul anului, în jur de 325 de angajaţi îşi vor desfăşura activitatea în cadrul unităţii de la Cluj. De-a lungul următorilor ani, locaţia urmează să fie extinsă.
Într-o primă fază, cea de construcţie, investiţiile planificate se ridică la valoarea de 77 de milioane de euro. Noul centru va avea o suprafaţă totală de circa 38.000 de metri pătraţi. Din punct de vedere organizaţional, acest nou centru va face parte din divizia Automotive Electronics, care produce unităţi electronice de comandă, semiconductori şi senzori pentru industria auto şi alte domenii. Divizia are 17 unităţi de producţie la nivel mondial şi un număr de aproximativ 20.000 de angajaţi.
Până în prezent, Grupul Bosch este reprezentat în România în trei locaţii. În Bucureşti, este prezent cu o societate de distribuţie de scule electrice, sisteme de încălzire, sisteme de securitate, siguranţă şi comunicaţii, şi echipamente auto pentru piaţa de aftermarket, iar în Timişoara se află un centru de comunicare. La Blaj se află o unitate de producţie pentru tehnică liniară, care este în prezent extinsă cu o unitate de producţie destinată industriei auto. Numărul total de angajaţi ai concernului Bosch în România este de circa 1.400 de persoane.
Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Conform rezultatelor preliminare, în anul fiscal 2012, peste 306.000 de angajaţi au generat vânzări de 52,3 miliarde de euro, în domeniile construcţiei de autovehicule, tehnologiei industriale, bunurilor de larg consum, energiei şi echipamentelor pentru construcţii.