Grupul Bosch va deschide în 2013 două noi unităţi de producţie în România şi va investi până la sfârşitul anului 120 de milioane de euro în fabricile din Blaj şi Cluj, a anunţat astăzi compania.
În data de 8 iunie a acestui an Bosch va inaugura oficial fabrica din Blaj şi va demara producţia. Începerea producţiei pentru centrul din Cluj este planificată pentru trimestrul al patrulea. Bosch şi-a propus ca până la sfârşitul anului să angajeze peste 600 de persoane în cele două centre de producţie.
Bosch a obţinut în România vânzări în valoare de 180 de milioane de euro în anul 2012, ceea ce reprezintă o scădere cu 4,5 procente faţă de anul 2011. Motivul principal este contextul economic general. „Suntem mulţumiţi de evoluţia pe care compania a înregistrat-o în 2012 în România. Acesta este motivul pentru care dorim să ne extindem pe piaţa din România şi să continuăm să investim aici”, a declarat Brigitte Eble, reprezentanta Grupului Bosch în România.
La începutul anului 2013 compania, lider în furnizarea de tehnologii şi servicii, avea în România 1.400 de angajaţi. Dezvoltarea activităţilor locale de producţie va contribui însă la creşterea acestui număr până la finalul anului 2013, astfel că Bosch va ajunge la peste 2.000 de angajaţi.
O nouă fabrică de componente auto în Cluj
300 de noi locuri de muncă în Blaj
Fabrica din Blaj a fost extinsă semnificativ, iar lucrările aferente şi investiţiile în utilajele de producţie au însumat circa 50 de milioane de euro. Începând cu luna iunie a anului 2013, la Blaj vor fi fabricaţi senzori de turaţie pentru sistemele de control al şasiului, dedicaţi industriei auto. Rolul acestor senzori este de a transmite către sistemul electronic de bord informaţii legate, de exemplu, de viteza de rotaţie a roţii, informaţii esenţiale pentru buna funcţionare a sistemelor de asistare, cum ar fi ABS şi ESP. Pe o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi vor fi create până la sfârşitul anului 2013 circa 300 de noi locuri de muncă, numărul angajaţilor Bosch de la Blaj ajungând în total la 900. Divizia Drive and Control din cadrul Bosch, cunoscută şi ca Bosch Rexroth, a produs aici până în prezent tehnologie liniară folosită în ingineria mecanică. La începutul anului 2013 în cadrul fabricii din Blaj activau circa 570 de persoane.
Tehnologia auto, motorul creşterii companiei Bosch în România
Inovaţiile Bosch din domeniul sculelor electrice au asigurat creşterea volumului de vânzări în România
Condiţiile dificile de piaţă din anul 2012 au continuat şi în acest an în segmentul sculelor electrice, totuşi volumul de vânzări s-a menţinut constant faţă de anul precedent. Bosch a reuşit să îşi păstreze poziţia pe piaţa din România şi datorită inovaţiilor şi a gamei ample de produse. În 2012, circa 40 de procente din volumul de vânzări au fost obţinute cu produse inovatoare lansate pe piaţă de cel mult doi ani, în special în domeniul sculelor cu acumulatori pe baza tehnologiei Litiu-Ion.
Creşterea cotei de piaţă şi în sectorul Termotehnică
Clienţii români pun un accent tot mai mare pe utilizarea unor tehnologii ecologice, dar care să permită şi reducerea consumului de energie. Aceasta este explicaţia care stă la baza dublării volumului de vânzări înregistrat în 2012 pentru aparatele care folosesc tehnologia în condensare, comparativ cu anul 2011. În anul 2012, Bosch a reuşit să obţină noi cote de piaţă pe acest segment. Compania este lider pe piaţa din Europa în producţia de cazane de încălzire şi de preparare a apei calde menajere. Aceasta este prezentă în România în domeniul termotehnicii cu mărcile Bosch şi Buderus şi pune la dispoziţie atât tehnologia, cât şi serviciile asociate. Divizia de Termotehnică şi-a continuat strategia de service prin a deservi clienţii casnici prin Parteneri Recomandaţi de Service, iar pe cei industriali prin propria echipă de service. Bosch deţine o reţea de peste 120 de parteneri de service, care, la nivel naţional, asigură o rată de remediere în decurs de 24 de ore a defectelor de peste 90 de procente.
Evoluţia economică internaţională a Grupului Bosch în perioada 2012-2013
Bosch se aşteaptă la o creştere de două până la patru procente a volumului de vânzări pentru acest an. În 2012 au fost luate măsuri pentru creşterea veniturilor, iar activităţile menite să limiteze costurile fixe, investiţiile şi achiziţiile vor continua şi în acest an.