Bosch înființează o nouă companie în România! Unde se va deschide noua unitate

bosch

SURSA FOTO: Dreamstime

Grupul Bosch anunță înființarea unei noi companii la Timișoara, Bosch Global Business Services. Aproape 1.400 de angajați vor fi transferați la noua unitate.

Bosch înființează o nouă companie la Timișoara, Bosch Global Business Services

Bosch anunță înființarea unei noi companii în Timișoara, denumită Bosch Global Business Services SRL. Aproximativ 1.400 de angajați ai Bosch Service Solutions SRL vor fi transferați către noua entitate.

Decizia de extindere și consolidare a portofoliului de servicii a fost confirmată de companie, subliniind că schimbarea organizațională nu va afecta condițiile de muncă ale angajaților transferați. Bosch Global Business Services SRL va prelua divizia Global Business Services din cadrul Bosch Service Solutions SRL, prezentă în Timișoara încă din 2007.

Bosch Global Business Services este cunoscută pentru furnizarea de servicii end-to-end la nivel global, deservind peste 300 de entități juridice Bosch. În cadrul entității din Timișoara, sunt oferite diverse servicii administrative, inclusiv în domeniul financiar-contabil, resurse umane și logistică.

În departamentul de resurse umane, echipa oferă sprijin esenţial pentru procesele de HR din cadrul entităţilor Grupului Bosch din regiunea EMEA. În plus, în cadrul echipei de logistică, lucrează specialişti ce oferă suport tehnic şi logistic pentru sistemele de gestionare a informaţiilor.

Mai mult, departamentul de achiziţii gestionează planificarea cererilor, selecţia furnizorilor, negocierile de preţ şi managementul contractelor, contribuind la optimizarea operaţiunilor lanţului de aprovizionare Bosch. De asemenea, entitatea gestionează şi ordinele de călătorie şi procesele pentru cererile de rambursare.

„Continuăm să investim puternic în extinderea portofoliului nostru de servicii pentru a acoperi toate domeniile shared services şi pentru a gestiona complexitatea sarcinilor pentru echipele stabilite” , a declarat Martin Gladigow, director general al Bosch Global Business Services în Timişoara.

Compania are peste 9.800 de angajați în România

Bosch Service Solutions este un furnizor global de servicii bazate pe tehnologie, iar centrul său din Timișoara joacă un rol cheie în furnizarea de servicii IT și software pentru Grupul Bosch și clienții externi, cu o echipă de aproximativ 2.000 de angajați la finalul anului trecut.

Bosch este prezent în România de 29 de ani și are aproximativ 9.830 de angajați în șase entități. În 2022, compania a generat vânzări consolidate în valoare de 512 milioane de euro pe piața din România, contribuind semnificativ la economia locală și la dezvoltarea sectorului tehnologic.

Pe lângă centrele sale de cercetare şi dezvoltare din Cluj şi Bucureşti şi fabricile din domeniul Soluţiilor de mobilitate din Cluj şi Blaj, Bosch mai operează o unitate de producţie din domeniul Tehnologiei industriale, tot la Blaj, precum şi un centru pentru soluţii de externalizare a proceselor de afaceri, la Timişoara.

În Bucureşti, Bosch administrează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor de activitate Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, tot în capitala României se află şi o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa aparatelor electrocasnice.