Bosnia-Herţegovina a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internaţional asupra contractării unui împrumut de 1,2 miliarde de euro pe o perioadă de trei ani. Potrivit premierului bosniac Nikola Spiric, banii vor fi destinaţi reducerii impactului crizei economice mondiale."Avem o scrisoare de intenţie, ceea ce înseamnă că vom avea un acord cu Fondul", a spus Spiric. "Cu siguranţă că vor fi luae o serie de măsuri nepopulare. Suntem convinşi de responsabilitatea pe care o avem, asupra
Bosnia-Herţegovina a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internaţional asupra contractării unui împrumut de 1,2 miliarde de euro pe o perioadă de trei ani. Potrivit premierului bosniac Nikola Spiric, banii vor fi destinaţi reducerii impactului crizei economice mondiale.
„Avem o scrisoare de intenţie, ceea ce înseamnă că vom avea un acord cu Fondul”, a spus Spiric. „Cu siguranţă că vor fi luae o serie de măsuri nepopulare. Suntem convinşi de responsabilitatea pe care o avem, asupra efectelor crizei economice globale precum şi a nevoii de a aplica reforme”, a mai precizat el.
Înţelegerea cu reprezentanţii FMI a fost amânată, săptămâna trecută, pentru a oferi autorităţilor mai mult timp pentru pregătirea detaliilor tehnice şi a garanţiilor privind implementarea politicilor cerute de instituţia internaţională. Potrivit înţelegerii, Bosnia-Herţegovina trebuie să facă reduceri de aproape 350 milioane de euro din cheltuielile bugetare.
Consiliul Naţional Fiscal a proiectat o contracţie economică de 1,5% în 2009 şi o creştere zero în anul următor. Potrivit estimărilor FMI, în acest an statul balcanic ar avea o scădere de 3%.
Fondul a încheiat acorduri de sprijin cu mai multe state din Europa Centrală şi de Est, respectiv Ungaria, România, Polonia, Letonia, Serbia şi Ucraina.