Astfel, „Boştină şi Asociaţii” va oferi asistenţă juridică în vederea selectării şi contractării de servicii de intermediere financiară, la întocmirea documentaţiei de selecţie, selectarea intermediarului, negocierea contractului de intermediere şi, ulterior, pe tot parcursul derulării intregului proces.
Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii a fost selectată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru a furniza servicii jurdice cu privire la vânzarea prin metode specifice pieţei de capital, a 9,84% din capitalul S.C. OMV-Petrom S.A. Bucureşti. Astfel, „Boştină şi Asociaţii” va oferi asistenţă juridică în vederea selectării şi contractării de servicii de intermediere financiară, la întocmirea documentaţiei de selecţie, selectarea intermediarului, negocierea contractului de intermediere şi, ulterior, pe tot parcursul derulării intregului proces.
„Departamentul nostru de Piaţa de Capital se află în faţa unei noi provocări dar, bazându-ne pe experienţa acumulată în trecut, suntem îndreptăţiţi să credem că vom contribui cu succes la reuşita şi a acestui proiect,” spune Doru Cătălin Boştină, avocat coordonator.
Aceasta ar fi cea mai mare privatizare realizată de statul român pe Bursă până în prezent. Guvernul a decis, în luna august, să înceapă procedurile de vânzare la Bursă a 9,84% din acţiunile statului la OMV Petrom. Statul deţine 20,6% din acţiunile Petrom. Grupul austriac OMV deţine pachetul majoritar de 51%, în timp ce Fondul Proprietatea are 20,1%.