Banca Transilvania rămâne al treilea cel mai puternic brand bancar din lume și cel mai puternic din Europa
Banca Transilvania rămâne al treilea cel mai puternic brand bancar din lume și cel mai puternic din Europa, înregistrând o creștere de 3 puncte în scorul indicelui de forță a brandului (BSI), ajungând la 95,3 din 100, conform Brand Finance.
Cu o creștere de 39% a valorii brandului, care a atins 955 milioane de dolari, BT a urcat 27 de poziții, ajungând pe locul 225 la nivel mondial, potrivit clasamentului global Banking 500 realizat de Brand Finance. De asemenea, BCR și BRD se regăsesc și ele în top 500, iar cele trei instituții financiare românești au înregistrat creșteri semnificative ale valorii brandului.
Această ascensiune se datorează unor investiții strategice, consolidării relațiilor cu clienții și unui accent puternic pe inovația digitală, Banca Transilvania devenind prima instituție bancară din România care a integrat inteligența artificială în comunicarea cu clienții și în procesele interne.
”Poziţia Băncii Transilvania ca al treilea cel mai puternic brand bancar din lume demonstrează că brandurile locale pot concura cu succes la nivel internaţional printr-o relaţie solidă cu clienţii. Investind constant în inovaţie şi engagement, BT şi-a consolidat loialitatea consumatorilor şi poziţia de lider pe piaţă, aspecte reflectate de scorurile sale excepţionale pentru familiaritate, reputaţie şi atractivitate”, a declarat Mihai Bogdan, managing director, Brand Finance România.
Conform clasamentului realizat de Brand Finance, valoarea totală a celor mai puternice 500 de branduri bancare din lume a crescut cu 13% față de anul precedent, atingând 1,6 trilioane de dolari, reprezentând astfel cea mai mare creștere din ultimii patru ani.
Într-un context economic marcat de rate ridicate ale dobânzilor, băncile au reușit să își întărească pozițiile prin profituri mai mari și creșterea prețurilor acțiunilor, dar și printr-o tranziție graduală către modele de afaceri axate pe comisioane și digitalizare.
”Mediul cu rate ridicate ale dobânzilor a stimulat creşterea valorii brandurilor bancare, contribuind la majorarea profiturilor şi preţurilor acţiunilor în 2024. Pe termen lung, însă, evoluţia valorii brandurilor va fi determinată de patru tendinţe-cheie: reglementările, inovaţia digitală, tranziţia către venituri bazate pe comisioane în locul marjelor de dobândă şi accentul pus pe construirea brandului pentru a menţine avantajul competitiv”, explicat Annie Brown, Director de Evaluare la Brand Finance.
Creșteri semnificative pentru BCR și BRD
În România, alături de Banca Transilvania, și BCR și BRD au înregistrat creșteri semnificative ale valorii brandului. BCR a înregistrat un avans de 28% al valorii brandului, ajungând la 285 milioane de dolari, în timp ce valoarea brandului BRD a crescut cu 19%, atingând 266 milioane de dolari.
Ambele bănci și-au îmbunătățit clasamentul global, urcând cu 44, respectiv 28 de poziții, ceea ce reflectă strategii eficiente de consolidare a pieței și adaptare la noile cerințe ale consumatorilor.


În plan global, băncile chineze domină clasamentul
La nivel global, băncile chineze domină clasamentul, ICBC menținându-și titlul de cel mai valoros brand bancar pentru al nouălea an consecutiv, cu o creștere de 10%, ajungând la o valoare de 79,1 miliarde de dolari. China Construction Bank, Agricultural Bank of China și Bank of China completează primele patru locuri.
În același timp, Revolut a devenit brandul bancar cu cea mai rapidă creștere din lume, înregistrând un avans de 795% al valorii brandului, ajungând la 1,9 miliarde de dolari, datorită expansiunii accelerate și investițiilor în marketing și tehnologie.
Cel mai puternic brand bancar din lume, conform clasamentului Brand Finance, rămâne BCA din Indonezia, cu un scor de 97,1 din 100 în indicele de forță a brandului și un rating AAA+.