BrandTailors a creat noua identitate vizuală a BCR Open România, cel mai important eveniment sportiv internaţional organizat anual în ţara noastră. Consultanţii BrandTailors au redefinit obiectivele BCR Open România, astfel încât următoarele ediţii să atragă publicul tânăr către tenis şi Arenele BNR pe perioada desfăşurării evenimentului.

BCR Open România, cel mai important eveniment sportiv internaţional găzduit anual de Arenele BNR, face parte din ATP World Tour 250 series ce include 15  turnee care se desfăşoară pe teren de zgură în decursul unui an.

Cu ocazia celei de-a 17-a ediţii de anul acesta, BCR Open România s-a transformat într-un brand cu premise de creştere la un nivel de valoare similar cu cel al turneelor cu tradiţie. Pentru realizarea acestei transformări la nivel de identitate vizuală, organizatorii s-au adresat companiei de consultanţă BrandTailors.

Membrii echipei BrandTailors şi-au stabilit obiectivul de a transforma identitatea vizuală a unui eveniment sportiv de o asemenea anvergură, într-un simbol unic, astfel încât solutia de identitate vizuală să rămână aceeaşi şi pentru ediţiile viitoare. Pentru realizarea acestui obiectiv, proiectul a demarat cu observarea comportamentului şi evaluarea atitudinilor publicului turneului, a jucătorilor români care participă la acesta, precum şi a percepţiei tenisului în rândul românilor.

„Ca tendinţă generală, am remarcat că identitatea vizuală a turneelor de tenis se bazează pe ideea tradiţiei acestora, deseori acompaniată de simbolul mingii de tenis sau cel al unui jucător în diferite ipostaze dinamice. În acest context, provocarea noastră a fost de a gasi acel simbol “proaspăt” care să îmbine perfect retorica tenisului cu „noul spirit” reprezentat de BCR Open România, care aduce în prim plan pasiunea jocului şi spectacolul captivant oferite de acest sport.”, a declarat Andreea Florea, Junior Brand Consultant BrandTailors.

În urma procesului de audit, echipa BrandTailors a redefinit obiectivele proiectului, astfel încât următoarele ediţii BCR Open România să atragă segmentul de public tânăr, care consideră tenisul un „sport adult”. Pornind de la această premisă, în urma raportului care a aratat că tinerii sunt conştienţii de nivelurile înalte de spectaculozitate şi energie ale acestui sport, pentru a ajuta turneul să îşi întinerească audienţa a fost adus în prim plan dinamismul tenisului.

Identitatea vizuală a BCR Open România creată de designerii BrandTailors surprinde complexitatea unui brand de eveniment sportiv: „AS”-ul reprezentând spectaculozitatea, „tuşa” – regulile jocului şi „zgura” – tipul de turneu. Toate acestea sunt reprezentate într-o manieră grafică ce reuşeşte să transmită energia tenisului. Noul logotip a fost gândit în spiritul versatilităţii, permitand aplicarea acestuia pe o diversitate largă de formate.

„La nivel de concept de identitate vizuală, AS-ul mi s-a părut perfect. Cred că AS-ul este magistral prin puterea sa de a aprinde imaginaţia tinerilor care se visează campioni şi de a genera reacţia de energie a publicului în general.”, a declarat Melania Nemeş, Senior Graphic Designer BrandTailors.

La nivel de execuţie, AS-ul este reprezentat prin traiectoria şi urma pe care o lasă mingea pe tuşă, fiind evitată prezenţa unei mingi, un clişeu utilizat la nivel de identitate vizuală a turneelor de tenis. Maniera execuţională a noului logo BCR Open România încadrează identitatea vizuală a turneului din Bucureşti într-o paradigmă vizuală contemporană încadrându-l astfel din punct de vedere imagine în liga turneelor de renume.

Membrii echipei BrandTailors care au lucrat la acest proiect sunt: Beatrice Daniş – audit şi strategie de brand, Melania Nemeş – concept creativ, Melania Nemeş si Janos Kurko – design grafic, Mihai Părpălea – pregătire de tipar, Andreea Florea şi Janos Kurko – management de proiect. Acest proiect a fost dezvoltat cu sprijinul organizatorilor BCR Open România: Bogdan Enoiu şi Liliana Ivaşcu.

BrandTailors (www.brandtailors.ro) este compania de consultanţă strategică şi design de brand care în peste 5 ani de activitate a dezvoltat parteneriate de durată cu companii reputate pe plan internaţional şi local precum Cadbury, Unilever, Orkla Foods, Caroli Foods, Pambac, Ulker, Ţiriac Holdings, Lagardere, GlaxoSmithKline etc.

Eficacitatea gândirii strategice şi abordării creative a fost confirmată în peste 70 de proiecte de anvergură, de-a lungul cărora echipa de consultanţi BrandTailors a făcut dovada profesionalismului în furnizarea serviciilor de creare de identitate verbală şi vizuală, design de ambalaj şi materiale de comunicare, consultanţă în evaluare şi (re)definire de brand, auditare şi revitalizare a culturii organizaţionale.

BrandTailors a redefinit standardele în peste 30 de categorii de produse şi servicii dezvoltând proiecte de revitalizare a numeroase brand-uri cunoscute precum Kandia, Laura, Magura, ROM, Papi, Silvana, Ardealul, Wiesana, Tomi, Eurovita, Loteria Română, Ana Holdings, Europa FM, Radio 21, Liberty Parade, Bankia, Class Living, UTV, Prodlacta, BCR Open România şi a creat brand-uri de succes precum Grania, Gata, Planorama, Edenia, Vertaria, Fulg De Vară, Flavora, Vibe FM, Unlock Market Research, RoREN, JocoLoco şi Cher Patissier.

BrandTailors a lansat în iunie 2009 divizia Community BrandTailors – prima consultanţă de branding digital şi conţinut digital de brand din România.