Brandul Apple valorează peste 113 miliarde de euro

Apple rămâne cea mai valoroasă marcă din lume cu o valoare de 113,165 miliarde de euro (în creştere cu 3% comparativ cu anul trecut) potrivit ediţiei din 2014 a clasamentului eurobrand Global Top 100, informează un comunicat de presă.

Pe locul secund de situează Google, cu o valoare de 67,471 miliarde de euro, în creştere cu 23%. Google a devansat pentru prima dată Coca Cola, brand cu o valoare de 64,775 miliarde de euro, minus 4%. Toate cele mai valoroase 10 branduri din lume sunt companii cu sediul în SUA. 



În ceea ce priveşte Europa, grupul francez de produse de lux LVMH rămâne cel mai valoros brand, cu o valoare de 39,251 miliarde de euro, locul 12 la nivel mondial, urmat de Nestle cu o valoare de 33,049 miliarde de euro şi AB Inbev cu o valoare de 29,858 miliarde de euro. 



În total, SUA sunt reprezentate de 46 din 100 cele mai valoroase branduri din lume, urmată de Europa cu 41 de branduri şi Asia cu 13 branduri. 



Pe segmente de activitate, Volkswagen Group este cea mai valoroasă marcă din industria auto globală, 25,61 miliarde de euro, locul 21 la nivel global. Cea mai mare creştere a valorii unui brand din Europa a fost înregistrată în cazul Daimler Group (20,6%) urmat de o altă companie germană Deutsche Telekom Group (creştere de 12,1%). 



În Asia, operatorul de telefonie China Mobile rămâne cel mai valoros brand , 43,929 miliarde de euro locul 11 la nivel mondial însă constructorul auto japonez Toyota a înregistrat cea mia mare creştere a valorii comparativ cu anul trecut (15,20%). 



Acest clasament a fost realizat în urma analizării a peste 3.000 de branduri de companii din 16 industrii cu comparaţii între Europa, America şi Asia. 

 

Sursa: Agerpres