Înca de la începuturile industriei ceasurilor, maestri orologieri au încercat sa creeze piese cât mai complicate si mai interesante din punct de vedere tehnic. Împinsi de dorinta clientilor de a detine ceasuri cu care sa epateze, ceasornicarii au ajuns la detalii si componente care uimesc chiar si în ziua de astazi. Este de notorietate, de exemplu, lupta dintre industriasii anilor de început ai secolului XX, James Packard si Henry Graves Jr. pentru cel mai complicat ceas. Amândoi au solicitat companiei Patek Philippe piese care sa „rupa gura târgului”, iar unul dintre acestea, denumit sugestiv Supercomplication, a fost vândut la finalul anului trecut, la licitatie, pentru exorbitanta suma de 23,2 milioane de franci elvetieni (21 mil. euro). Patek Philippe Henry Graves Spercomplication avea, în 1933, nu mai putin de 24 de complicatii, iar pentru realizarea lui producatorul elvetian a avut nevoie de opt ani – trei pentru design si cinci pentru dezvoltare si asamblare. Ramas în cataloagele casei de licitatii Sotheby`s sub titulatura de „cel mai scump ceas vândut vreodata”, Supercomplication pare sa fi fost piesa care a dat celor de la Vacheron Constantin ideea de a crea ceva chiar mai complex si mai exclusivist pentru a aniversa împlinirea a 260 de ani de la nasterea companiei. Astfel, pe 17 septembrie 2015, manufactura elvetiana cu sediul în Plan-les-Ouates, Geneva, a prezentat un ceas care face din Supercomplication o simpla piesa de muzeu. Asta pentru ca Vacheron Constantin Reference 57260 are cu exact 33 de complicatii în plus fata de ceasul creat de Patek Philippe pentru Henry Graves Jr.

 

Cel mai complicat ceas din lume, inestimabil

Conform celor de la Vacheron Constantin, noua vedeta a ceasornicariei mondiale are nu mai putin de 2.800 de componente, iar pentru realizarea acestui ceas cu 57 de complicatii au muncit trei maestri ceasornicari mai bine de opt ani. Ascunse într-o carcasa din aur de 18 carate cu un diametru de 98 mm si o grosime de 50,55 mm, componentele Reference 57260 sunt atât de complex îmbinate încât multe dintre acestea pot fi observate doar dupa o îndelunga cercetare cu lupa. Nici afisarea celor 57 de complicatii nu a fost simpla, ceasul având nevoie nu de una ci de doua fete pentru a face loc tuturor acestora. Pentru multi, ideea de a prezenta pe doua cadrane informatii despre timpul din mai multe zone ale globului, calendare perpetuue, astronomice, religioase sau lunare, alaturi de cronograf, tourbillon pe trei axe cu balancier sferic si esapament si sonerii dintre care una imita clopotul de la catedrala Westminster, poate parea fara logica. Exista însa în aceasta lume – asa cum a aratat povestea lui Supercomplication – contemporani care îsi doresc sa fie proprietarii unor vârfuri ale tehnologiei pe care nimeni altcineva sa nu le poata avea. Desigur, asta implica si detinerea în conturi a sumei necesare unei astfel de achizitii. În cazul impresionantului Vacheron Constantin Reference 57260 despre banii aferenti achizitiei  nu sunt disponibile multe detalii. Doar ca ceasul a fost realizat la comanda unui colectionar care îsi doreste sa ramâna anonim. Cu toate acestea, luând în calcul piese în care se gasesc, disparate, complicatiile existente în Reference 57260, pretul total al acestei minuni a tehnicii ar trebui sa depaseasca suma de 5 milioane de euro. Este, desigur, doar o evaluare care poate fi depasita cu mult de realitate, ceasul fiind mai degraba inestimabil.


O marca, zece colectii

 

În oferta actuala a casei Vacheron Constantin se afla zece colectii, una mai spectaculoasa decât cealalta. Atât din punctul de vedere al maiestriei cu care sunt realizate piesele si a gradului de tehnologie si arta înglobate, cât si al pretului. Astfel, doritorii de ceasuri de lux care – conform lui Lars Oehlmann, directorul general al Vacheron Constantin Northern Europe –  pastreaza nealterat un echilibru perfect între maiestria tehnica si eleganta proiectarii, precum si un nivel ridicat de finisare, pot alege dintre piesele care compun colectiile Patrimony, Traditionnelle, Harmony, Malte, Quai de L`Ile, Overseas, 1972, Historiques, Heures Creatives si Metiers d`Art.

Spiritul „Haute Horlogerie”

Pasonatii de ceasuri, asa-numitii „aficionados”, stiu deja ca detinerea în propria colectie a unui Vacheron Constantin garanteaza includerea în cercurile selecte ale celor care, pe lânga patima, au si lo lejeritate financiara de invidiat. Asta pentru ca luxul se masoara în bani, dar mai ales, în eleganta si bun gust. Iar casa elvetiana producatoare de ceasuri reprezinta esenta acestor trei termeni, la care trebuie adaugate, conform lui Juan-Carlos Torres, CEO al Vacheron Constantin, „trei concepte fundamentale ale marcii: tehnica perfecta, estetica armonioasa si inspirata si nivelul ridicat de finisare.” De altfel, acelasi CEO aminteste ca aceste caracteristici se afla la baza istoriei de peste 260 de ani a manufacturii. 

 

Pe 17 septembrie 1755, un maestru ceasornicar în vârsta de doar 24 de ani angaja în atelierul sau primul ucenic. Contractul semnat de Jean-Marc Vacheron este primul document care atesta înfiintarea manufacturii care, în acelasi an, prezenta primul ceas de buzunar pe mecanismul caruia se observa clar inscriptia J: M: Vacheron A GENEVE. Pentru a îsi putea vinde produsele, Vacheron avea nevoie de un sediu în zona „buna” a Genevei, acolo unde alti cabinotieri încercau sa îsi dezvolte si ei afacerile. Doar ca manufacturile de atunci avea o cu totul alta organizare fata de cele actuale. Atelierul de lucru se afla, de obicei, la ultimul etaj al unei cladiri care gazduia si familia proprietarului afacerii. Asta pentru ca lucratorii sa poata beneficia de fiecare raza de lumina disponibila în timpul zilei. În timp, observând ca urcarea clientilor pâna la ultimul etaj pentru a discuta detaliile unei comenzi nu este tocmai utila, Jean-Marc Vacheron a decis sa amplaseze la etajul întâi al casei un cabinet destinat exclusiv negocierilor cu clientii. Un detaliu care s-a dovedit rapid foarte apreciat pentru intimitatea oferita celor care plateau sume importante în schimbul unui ceas.

 


 
În 1785, Abraham Vacheron, fiul lui Jean-Marc, preia afacerea tatalui sau si reuseste sa o tina în viata în ciuda greutatilor generate de Revolutia Franceza si ocuparea Genevei. Cinci ani mai târziu, apare primul ceas semnat Vacheron care avea, pe lânga cadranul care afisa ora si minutele, o complicatie. O noua generatie a familiei Vacheron, reprezentata de nepotul acestuia, Jacques Barthélémi, continua traditia si, în 1819, îl coopteaza în companie pe François Constantin, un comerciant versat îndragostit de ceasuri. Astfel ia nastere atât compania Vacheron Constantin cât si motto-ul acesteia „Faire mieux si possible ce qui est toujours possible”. Gratie lui François, firma devine cunoscuta în majoritatea tarilor bogate ale Europei si începe comertul la scara larga al produselor sale.

 

În 1880 simbolul marcii Vacheron Constantin devine „Crucea Malteza”. Desi poate parea doar un detaliu de marketing, acest simbol are, de fapt, legatura cu designul unei mici componente din ceasurile companiei care avea ca rol limitarea gradului în care resortul poate fi strâns. Au urmat ani de glorie ai marcii care a produs, rând pe rând, calibre si piese complete cât se poate de apreciate de cunoscatori. Din 1996, Vacheron Constantin devine parte a puternicului grup Richemont, acelasi care detine în prezent branduri precum Jaeger-LeCoultre, Lange&Sohne, IWC, Piaget, Officine Panerai, Roger Dubuis sau Baume & Mercier. Doar ca informatie suplimentara, Compagnie Financiere Richemont SA are vânzari anuale de 10,4 miliarde de euro si un profit operational de 2,6 miliarde.

Istoria, în cifre

1755 – Pe 17 septembrie, Jean-Marc Vacheron angajeaza primul sau ucenic.

1785 – Abraham Vacheron, fiul lui Jean-Marc, preia afacerea

1819 – La finalul razboialelor napoleoniene, Francois Constantin devine partener în noua companie Vacheron Constantin si preia rolul de reprezentant de vânzari.

1839 – Un mecanic genial, angajat la Vacheron Constantin pentru a gestiona productia, Georges-Auguste Leschot, a revolutionat industria ceasurilor prin dezvoltarea primei masini care realiza piese interschimbabile.

1875 – Prea înghesuita în sediul din Tour de L’Ile, compania se muta pe Rue des Moulins unde se deschide Maison Vacheron Constantin en L’Ile. Aici se afla astazi muzeul, boutique-ul, ahivele si deja vestitul „Ateliers Cabinotiers” al Vacheron Constantin.

1880 – Crucea Malteza devine simbol al marcii

1889 – Vacheron Constantin prezinta primele sale ceasuri de mâna la Expozitia Universala de la Paris

1906 – Este inaugurat primul boutique al companiei la Maison Vacheron Constantin en L’Ile

1934 – Este creat cel mai complex ceas al vremurilor pentru regele Farouk al Egiptului

1979 – Rezultatul unei munci de peste 8.700 de ore de munca meticuloasa, ceasul Kallista produs de Vacheron Constantin este considerat cel mai „stralucitor” din lume

2003 – Este prezentata colectia Egerie, dedicata femeilor.

2005 – Vacheron Constantin sarbatoreste împlinirea a 250 de ani

2008 – Colectia Quai de L’Ile este prezentata publicului

2015 – Vacheron Constantin Reference 57260 devine cel mai complicat ceas din lume