Agenţia Mindshare va asigura serviciile de planificare şi cumpărare de spaţii publicitare pentru campania de comunicare pregătită de Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC). Mindshare a fost aleasă de agenţia de publicitate Papaya Advertising, titulara contractului de promovare (creaţie şi media) al produselor CEC. Noua campanie de comunicare a fost aprobată de vechea conducere, ca parte dintr-un amplu proces de rebranding al instituţiei. Odată cu numirea noii conduceri, p
Agenţia Mindshare va asigura serviciile de planificare şi cumpărare de spaţii publicitare pentru campania de comunicare pregătită de Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC).
Mindshare a fost aleasă de agenţia de publicitate Papaya Advertising, titulara contractului de promovare (creaţie şi media) al produselor CEC. Noua campanie de comunicare a fost aprobată de vechea conducere, ca parte dintr-un amplu proces de rebranding al instituţiei. Odată cu numirea noii conduceri, proiectul, în această formulă, este pe cale de a fi abandonat, cel puţin în ceea ce priveşte partea de construcţie a brandului.
Radu Gheţea, noul preşedinte al CEC, a declarat pentru Capital că doreşte să revizuiască strategia de rebranding gândită de predecesorii săi. „În prezent, discutăm cu Ministerul Finanţelor o nouă strategie de dezvoltare a businessului CEC, iar aceasta implică, desigur, şi o revizuire a strategiei de branding“, a afirmat Radu Gheţea.
În urmă cu două luni, comisia de selecţie recomanda Consiliului de Administraţie, pentru furnizarea serviciilor de reconstrucţie de brand, agenţia Brandient. În acest moment, lucrurile par să fi intrat în impas, contractul nefiind deocamdată semnat. Aneta Bogdan, managing partner la Brandient, a declarat pentru Capital că este puţin probabil ca procesul de rebranding al CEC să fie lansat în următoarele luni.