Valoarea brandului Xerox a crescut pentru al treilea an consecutiv, ajungând anul acesta la aproape 6,8 miliarde de dolari, cu 65 de milioane de dolari mai mult faţă de anul 2012, potrivit raportului Best Global Brands Value - care efectuează anual un top al celor mai valoroase 100 de branduri globale. Raportul a fost realizat de Interbrand, cea mai mare companie de branding din lume.
Xerox a fost prezent în topul Interbrand în fiecare an, de la apariţia acestuia, în 2001. O schimbare importantă pentru Xerox în 2013 a fost trecerea de la categoria de tehnologii la cea de servicii de business.
Xerox a fost inclus în categoria Business services, care reuneşte branduri ce oferă servicii axate pe consultanţă şi care le permit clienţilor să beneficieze de expertiză în activităţi care nu fac parte din domeniul lor principal de activitate. Această poziţionare vine în contextul în care peste 50% din veniturile Xerox sunt generate de business-ul pe servicii.
Raportul menţionează că strategia companiei concentrată pe servicii şi menţienerea poziţiei de lider în domeniul tehnologiei au fost elementele principale ale business-ului Xerox. Pentru prima dată în istoria brandului, veniturile din servicii sunt mai mari decât cele furnizate de segmentul de tehnologie.
Interbrand menţionează că Xerox are peste 10.700 patente active, investind continuu în inovaţie.
Metoda de analiză a Interbrand urmăreşte investiţiile continue şi managementul brandului ca activ al companiei. Valoarea finală este folosită pentru a ajuta la managementul brandului, astfel încât companiile să ia decizii mai bune şi mai informate. Există trei aspecte principale de evaluare – performanţa financiară, rolul brandului în procesul luării deciziilor şi forţa brandului.